În sfârșit

PSD Suceava a stabilit majoritatea șefilor instituțiilor descentralizate

Gavril Mîrza, președintele Organizației Județene Suceava a PSD
Gavril Mîrza, președintele Organizației Județene Suceava a PSD

Organizația Județeană Suceava a PSD și-a stabilit majoritatea directorilor din instituțiile statului care i-au revenit în urma negocierilor cu PD-L. Surse din cadrul PSD ne-au declarat că cei mai mulți dintre cei care urmează a fi promovați în fotolii de directori sunt vechi activiști de partid, răsplătiți acum pentru activitatea din campania electorală și loialitatea față de PSD și în momentele mai puțin fericite ale social-democraților.
Printre viitorii șefi de instituții se numără fostul viceprimar de Siret, Dragoș Ungureanu, care va conduce Garda Financiară, Carmen Agoutin la Arhivele Statului, Gheorghe Dascălu la Secția Drumuri Naționale Suceava, Gheorghe Iacob la Autoritatea Rutieră Română, Adriana Iordache la Garda de Mediu, Constantin Mărgineanu la Casa Corpului Didactic, Ovidiu Milici la Direcția pentru Tineret și Sport, Alexandru Lăzăreanu la Autoritatea de Sănătate Publică, Ionel Murariu la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură.
Cei doi subprefecți ai PSD, Eugen Girigan și Constantin Huțanu, vor fi numiți, cel mai probabil, în ședința de guvern de săptămâna viitoare. Aceleași surse social-democrate ne-au mai spus că vor fi și câțiva șefi de instituții din actuala garnitură, care foarte probabil vor fi menținuți, precum cel de la ANL, Direcția de Statistică, dar și la alte direcții.

Recomandări

Consilierii locali Radu Bores, Andrei Bacoș și Beni Atodiresei asigură conducerea colectivă a Organizației Municipale a PSD Suceava și vor organiza alegeri

USR a salutat proiectul de eliminare a păcănelelor din Suceava și îi cere primarului PSD Cătălin Coman să facă același lucru la Fălticeni

Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”
Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”

Un sucevean reclamă că a fost jignit și instigat la violență de personalul de la intrarea în sediul DSP Suceava