Poziție

PSD se delimitează de inițiativele separatiste ale deputatului Bejinairu

Social democrații suceveni se delimitează de inițiativele separatiste ale deputatului PSD de Suceava, Eugen Bejinariu, care recent a adus în discuție ruperea cartierului Burdujeni de municipiul Suceava și transformarea lui în oraș de sine stătător.
Liderul județean al PSD, Gavril Mîrza, a declarat că la nivelul organizației nu s-a luat niciodată în discuție o asemenea inițiativă, arătând că situația se datorează „unei interpelări făcute de deputatul Bejinariu în nume propriu și pentru care va da explicații populației din zonă”.
„Văd că se aduc acuze dure PSD pentru distrugerea administrativă a municipiului Suceava. Vreau să spun limpede că în cadrul PSD Suceava nu a fost pusă niciodată în discuție o asemenea inițiativă, care de fapt trebuie să se facă printr-un referendum, să se vadă dacă populația dorește sau nu. Nu dacă dorește o persoană sau alta să aibă un teritoriu mai mic sau mai mare în administrare. Îi liniștesc pe cei din PD-L că nu există nici o tentativă din partea organizației județene a PSD de a le cutremura fotoliile acolo unde administrează unitățile administrativ teritoriale”, a conchis Mîrza.

Recomandări

Deputatul Florin Pușcașu este îngrijorat că România nu are pe nimeni la negocierea în UE a finanțărilor pentru un program destinat irigațiilor

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan: „Ilie Bolojan nu a înțeles că reformele nu înseamnă doar tăieri, măriri de taxe și automat sărăcirea populației”

Deputatul AUR Petru Negrea: „Nota de plată pentru incompetența guvernărilor PSD–PNL în cazul Pfizer este pusă pe umerii românilor”

Cușnir: plângeri penale împotriva lui Ion Lungu și Lucian Harșovschi. Acuzații grave de fals, uz de fals și plăți ilegale din banii sucevenilor

Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei
Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei

Conducerea PNL Suceava a început cu edilul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, consultările cu primarii liberali din județ