Inițiativă

PSD propune concurs cu premii pentru ecologizarea albiilor râurilor

Consilierii județeni ai PSD vor prezenta în viitoarea ședință a deliberativului un proiect de hotărâre privind ecologizarea albiilor râurilor, a anunțat vicepreședintele PSD Suceava, consilierul județean Corneliu Popovici (foto).
Popovici a declarat că o astfel de acțiune este necesară, întrucât, după inundații, albiile râurilor „arată dezastruos, ca după o catastrofă cu depuneri de PET-uri și gunoaie aduse de pe versanți”.
Viceliderul social democrat a precizat că acțiunea de ecologizare se vrea a fi una gen concurs, la mijloc urmând a fi și un premiu în bani pentru a stimula participarea Consiliilor Locale, dar și a locuitorilor din județ.
„Avem în vedere să stimulăm comunitățile și locuitorii să participe la această acțiune. Noi am mai avut în mandatul trecut concursul Cea mai frumoasă și curată localitate, care a avut efectul scontat la vremea respectivă și tot același model vrem să-l aplicăm și acum, să facem un fel de concurs și să stimulăm cu un premiu această acțiune”, a explicat Popovici.

Recomandări

Educația pentru sustenabilitate în context european – experiență de învățare internațională în cadrul proiectului Erasmus+ „Eco Kids”

Premiul literar pentru creativitate, obținut de scriitorul Alexandru Ovidiu Vintilă la Concursul Internațional de Literatură „Naji Naaman” din Liban