PSD decide să îl sprijine pe Nica

Conducerea PSD a decis, ieri, prin vot, să reafirme sprijinul politic pentru Dan Nica, iar dacă premierul Emil Boc îl va remania pe acesta, atunci toți miniștrii partidului își vor depune demisiile, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din partid.
Surse din PSD au menționat că, la ședința de ieri seară, conducerea social-democrată a decis ca să mențină decizia luată la prânz.
Sursele au menționat că în cazul în care Boc îl va remania pe Nica, în ciuda susținerii PSD, atunci toți miniștrii PSD își vor prezenta demisiile.
PSD susține și menține sprijinul politic pentru ministrul de Interne Dan Nica, a anunțat, ieri la prânz, după ședința BPN, purtătorul de cuvânt al social-democraților, Bogdan Niculescu Duvăz, care a spus că premierul Emil Boc are 24 de ore să revină la gânduri mai bune.
Premierul Emil Boc a declarat, ieri, că a informat coaliția despre intenția de remaniere a ministrului de Interne, Dan Nica.
Ulterior, președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, ieri, că premierul Boc a propus, în coaliție, ca ministrul de interne, Dan Nica (PSD), să fie înlocuit, cu titlu interimar, de Vasile Blaga, actual ministru PDL al Dezvoltării, susținând că acest lucru denotă „disperarea” lui Traian Băsescu.
Premierul Emil Boc a negat, ieri, declarațiile lui Mircea Geoană privind înlocuirea lui Dan Nica cu Vasile Blaga, precizând că la Ministerul de Interne nu există nici un interimat.

Recomandări

Consilierii locali Radu Bores, Andrei Bacoș și Beni Atodiresei asigură conducerea colectivă a Organizației Municipale a PSD Suceava și vor organiza alegeri

Gheorghe Șoldan după consultările cu președintele României: „PSD își poate asuma un guvern minoritar”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost prezent la consultările cu președintele Nicușor Dan cu privire la desemnarea noului premier
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost prezent la consultările cu președintele Nicușor Dan cu privire la desemnarea noului premier

Gheorghe Șoldan, alături de Sorin Grindeanu la negocierile PSD de la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier

Ilie Bolojan inaugurează mâine noua creșă din cartierul Burdujeni și participă la semnarea contractelor pentru autostrada Pașcani-Suceava

Deputata AUR de Suceava, Veronica Grosu, atrage atenția că România plătește dobânzi de 12 miliarde de euro și îi cere demisia premierului Bolojan