Protestul sindicaliștilor ieșeni desfășurat în fața Prefecturii Iași s-a încheiat, miercuri, la ora 13.00, după întâlnirea unei delegații a protestatarilor cu premierul Emil Boc, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Liderul Federației „Spiru Haret”, Gheorghe Isvoranu, unul dintre participanții la discuțiile cu reprezentanții Executivului, a precizat că întâlnirea cu Emil Boc a fost utilă, dar că în urma acesteia nu s-au rezolvat cererile sindicatelor din educație.
„I-am spus premierului că învățământul trebuie repoziționat mai sus pe grila de salarizare, însă n-am sesizat că premierul Boc ar dori acest lucru. De asemenea, l-am informat pe domnul Boc că suntem nemulțumiți de faptul că Legea educației va fi discutată azi în ședința de Guvern de la Iași fără ca în prealabil să fim informați și noi despre conținutul legii. Dacă nu va fi o finanțare corespunzătoare pentru educație vom face proteste majore”, a declarat Gheorghe Izvoreanu.
El a mai spus că discuțiile cu reprezentanții Executivului vor fi reluate săptămâna viitoare.
Liderul Federației „Spiru Haret” a afirmat că protestul care va fi organizat la Iași, miercuri după-amiază, de către FSLI reprezintă doar o lovitură de imagine și că sunt necesare acțiuni comune pentru a rezolva problemele celor din învățământ.
La întâlnirea sindicaliștilor ieșeni cu premierul Emil Boc au fost prezenți ministrul Finanțelor, Sebastian Vlădescu, ministrul Educației, Daniel Funeriu, ministrul Muncii, Mihai Șeitan și vicepremierul Marko Bela.
Premierul Emil Boc a cerut sindicatelor, la Iași, să înțeleagă că majorările salariale nu pot fi efectuate decât în raport cu resursele bugetare și doar cu eliminarea sporurilor salariale care nu se regăsesc în legislație, dar au fost incluse în contractele colective de muncă.
El s-a întâlnit cu o delegație a sindicaliștilor care au protestat în fața Prefecturii Iași, afirmând la finalul discuției că dialogul va continua, dar că legile reformei trebuie aplicate pentru ca România să poată depăși criza economică.
Premierul a amintit că verificările Curții de Conturi au indicat că în contractele colective de muncă au fost incluse diferite sporuri salariale care nu se regăsesc în legislație, precum sporul de zâmbet, și a insistat că acestea trebuie eliminate prin aplicarea Legii de salarizare unitară.
Miercuri, la Iași, peste 250 de sindicaliști ieșeni din cadrul Federației „Spiru Haret” și Sanitas au protestat în fața Prefecturii, în timp ce premierul Emil Boc discuta cu reprezentanți ai administrației locale.
Președintele Federației Spiru Haret, Gheorghe Isvoranu, a declarat că profesorii cer ca veniturile angajaților din învățământ să nu fie diminuate și să fie puse în aplicare sentințele judecătorești privind acordarea majorărilor salariale.
Ministrul Educației, Daniel Funeriu, a declarat, tot miercuri, la Iași, că Guvernul a decis eșalonarea la plată a restanțelor salariale câștigate în instanță de către bugetari, inclusiv de cadrele didactice, ținând cont de realitățile economice și pentru a fi în măsură să achite aceste drepturi.
Guvernul a avizat recent ordonanța prin care restanțele salariale câștigate de către bugetari în instanță pe parcursul acestui an sunt eșalonate la plată pe o perioadă de trei ani, în intervalul 2011-2013.