Inițiativă

Propunere de monument, la centenarul Marii Uniri

Monumentul conceput de dr. Mugur Andronic
Monumentul conceput de dr. Mugur Andronic

În cadrul primelor eforturi ale Primăriei municipiului Suceava de a organiza cum se cuvine activități legate de împlinirea unui secol de la desăvârșirea statului național unitar român (1918 – 2018) și a 630 de ani de la prima atestare documentară a orașului (1388), s-au făcut deja unele apeluri la personalități ale urbei de a se oferi idei pentru aceste date memorabile. În cadrul debutului acestor căutări de idei-propuneri, dr. Mugur Andronic ne-a spus că prezintă pentru publicul sucevean schița-proiect a unui astfel de monument, care face referire atât la Evul Mediu (când aproape două veacuri Suceava Mușatinilor a fost capitala Moldovei), cât și la momentul când fostele cele trei țări românești s-au regăsit toate în trupul Marii Românii. „Până în prezent, exceptând vechea cetate, ca loc de refugiu permanent, în oraș nu există nimic spre a se sublinia importanța excepțională a Sucevei ca fostă reședință domnească”, a explicat Mugur Andronic. Monumentul, conceput de dr. Mugur Andronic, cetățean de onoare al municipiului Suceava, este propus pe drumul spre Cetatea de Scaun și în vecinătatea Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, fostă Mitropolie a Moldovei, pe strada Mitropoliei. „Așteptăm în viitor și alte propuneri”, a completat Mugur Andronic.

Recomandări

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni
Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Descoperirile arheologice de la Mănăstirea Humorului, valorizate odată cu finalizarea lucrărilor de restaurare