Investiție

Proiectul noului pod peste apa Sucevei va fi realizat până în luna martie

Ion Lungu: „Problema cea mai importantă pentru noi este să demarăm lucrările la podul peste râul Suceava"
Ion Lungu: „Problema cea mai importantă pentru noi este să demarăm lucrările la podul peste râul Suceava"

Principalul obiectiv de investiții care va demara anul acesta, dintr-un credit de 25 de milioane de lei contractat de Primăria Suceava, este cel de realizare a unui nou pod peste apa Sucevei, care să descongestioneze parțial traficul rutier în zona comercială de pe Calea Unirii.
„Problema cea mai importantă pentru noi este să demarăm lucrările la podul peste râul Suceava, tocmai de aceea am dat ordinul de începere a lucrărilor și am avut o discuție cu proiectantul și cu constructorul, iar ei s-au angajat ca într-o lună de zile să finalizeze proiectul”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Costurile de realizare a podului sunt acoperite aproape integral din creditul contractat de municipalitate – din care pentru această lucrare au fost alocate 5 milioane de lei, încât plățile către constructor nu vor fi o problemă.
Contractul pentru construirea unui nou pod peste râul Suceava a fost semnat pe 19 decembrie cu asocierea SC Cornell’s Floor SRL Botoșani, SC Comir SRL Botoșani și SC Aria Construct SRL Alba Iulia.
Cel de-al treilea pod peste apa Sucevei, din municipiul Suceava, va purta numele Podul Unirii, licitația și contractul de realizare al acestuia fiind făcute în Anul Centenar, de sărbătorire a 100 de ani de la Marea Unire.
Acesta va avea o lungime de 104,4 m carosabil, o lățime totală de 11,20 m și câte 1,5 m trotuare o parte și de alta.
Construcția podului va fi urmată de asfaltarea unui drum cu o lungime de 4 km, astfel încât să devină funcțională ruta alternativă Suceava – Botoșani.

Recomandări

Concurență mare, cu opt oferte depuse, pentru construirea tronsonului drumului expres de la Bălcăuți la Siret

Consiliul Județean va realiza un proiect unic în România, restaurarea transparentă a Cetății de Scaun a Sucevei

Forma originală a zidurilor Cetății de Scaun va fi sugerată printr-o plasă metalică specială, montată deasupra zidurilor
Forma originală a zidurilor Cetății de Scaun va fi sugerată printr-o plasă metalică specială, montată deasupra zidurilor