Siguranța rutieră

Proiectul educațional „Prevenirea înseamnă viață”, la Grădinița „Prichindel” Suceava

Grădinița cu Program Prelungit (GPP) „Prichindel” Suceava” a organizat, vineri, 19 aprilie, o activitate specială cu ocazia Zilei Internaționale a Siguranței Rutiere, în cadrul proiectului educațional „Prevenirea înseamnă viață”.
Activitatea s-a desfășurat sub coordonarea directoarei prof. Dorina Dunăreanu și a cadrelor didactice coordonatoare: prof. Diana Valentina Opariuc, prof. Simona Pamparău, prof. Olga Lența, prof. Casandra Trandafir, prof. Marinela Dutcovici și prof. Andreia Lehaci, alături de celorlalte cadre didactice din unitate.

Proiectul educațional „Prevenirea înseamnă viață”, la Grădinița „Prichindel” Suceava
Proiectul educațional „Prevenirea înseamnă viață”, la Grădinița „Prichindel” Suceava

Copiii au avut oportunitatea de a învăța despre importanța respectării regulilor de circulație și a comportamentului responsabil în trafic. Evenimentul a fost marcat printr-o prezentare interactivă susținută de un subcomisar de poliție din cadrul Inspectorarului de Poliție Județean Suceava, Biroul Siguranță Școlară, care a captivat atenția micilor participanți prin expunerea rolului crucial al educației rutiere în dezvoltarea lor. Prin intermediul unor exemple practice și al unor activități adaptate vârstei, copiii au înțeles mai bine importanța semafoarelor, a marcajelor rutiere și a regulilor de traversare în siguranță. La activitatea de vineri a fost prezentată și o autospecială din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, spre încântarea preșcolarilor.
„Este de datoria noastră să le oferim copiilor cunoștințe solide despre siguranța rutieră încă de la o vârstă fragedă, pentru a le asigura un start sigur și responsabil în viață”, au explicat coordonatorii activității.

Proiectul educațional „Prevenirea înseamnă viață”, la Grădinița „Prichindel” Suceava
Proiectul educațional „Prevenirea înseamnă viață”, la Grădinița „Prichindel” Suceava

Toate cadrele didactice din Grădinița cu Program Prelungit „Prichindel” Suceava au evidențiat angajamentul lor față de educația integrală a copiilor și importanța colaborării cu autoritățile locale, pentru implementarea acestor programe educative.
Directoarea Dorina Dunăreanu a spus că prin astfel de inițiative, Grădinița GPP „Prichindel” Suceava demonstrează încă o dată angajamentul său față de siguranța și dezvoltarea armonioasă a micilor preșcolari, „contribuind activ la formarea unor cetățeni responsabili și conștienți de importanța respectării regulilor de circulație rutieră”.

Recomandări

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

,,Actori mari pe scene mici’’ – emoții, implicare și talent, pe scena Teatrului ,,Matei Vișniec’’ Suceava

O nouă generație de specialiști formați la Facultatea de Silvicultură Suceava pornește la drum, cu emoții și speranță