Ședință extraordinară

Proiectul bugetului local al Sucevei pe 2019 va fi discutat pe 4 aprilie

Aleșii locali suceveni se vor întruni săptămâna viitoare, într-o ședință extraordinară de Consiliu Local, pentru a discuta proiectul bugetului municipiului reședință de județ pentru 2019.
„Conform calendarului, cel mai repede putem aproba bugetul local pe data de 4 aprilie, adică joi. Proiectul de buget local a fost definitivat, el a fost prezentat în mare și a intrat și în dezbatere publică. Bugetul total este de 390.056.416 lei, din care 255.738.974 de lei pentru funcționare și 134.374.442 de lei pentru dezvoltare”, a anunțat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Comparativ, bugetul pe 2019 este cu 24,16% mai mare decât cel de anul trecut.
Cea mai mare creștere se înregistrează la capitolul Investiții – cu 48,36% mai mult față de anul trecut.
„Bugetul investițiilor reprezintă 34,43% din bugetul local, care este unul al dezvoltării. Creșterea vine în principal din accesarea de proiecte europene – astăzi avem depuse 11 proiecte europene în diverse faze – unele la finalizare, unele în curs de implementare, altele la aprobare”, a precizat edilul sucevean.
Pe capitole, cel mai mult, 20,24% este alocat la Transporturi, 13,78% Învățământ, 11,75% Locuințe – Dezvoltare, 10,45% Cultură – Recreere, 9,81% Combustibil și energie.
„Este un buget destul de consistent, dorim să-l aprobăm cât mai repede și să derulăm lucrările cuprinse în el, în special cele de investiții, unele fiind în așteptare pentru demararea procedurilor de licitație, în vreme ce la altele am demarat licitația pe clauză suspensivă, pentru a câștiga timp”, a adăugat edilul sucevean.
De obicei, discutarea bugetului local avea loc la finele lunii ianuarie, cel târziu în februarie, pentru că de aprobarea acestuia depind o mulțime de finanțări care se acordă de la bugetul local, dar mai ales demararea de licitații și lucrări, numai că realizarea sa depinde și de bugetul central, de stat, care a fost prezentat cu întârziere și abia recent adoptat.

Recomandări

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luța, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare
Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare

Șoldan anunță investiții noi în modernizarea drumurilor județene și un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Izvoarele Sucevei

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, susține că decizia Guvernului de majorare a taxelor locale a avut un efect invers, cu încasări mai mici la bugetul local