Probleme

Proiecte cu greșeli gramaticale pentru Consiliul Local câmpulungean

O parte a funcționarilor Primăriei municipiului Câmpulung Moldovenesc fac greșeli elementare de gramatică sau topică atunci când se apucă să redacteze documente oficiale. Superiorii lor ierarhici se declară mirați, pentru că nu s-a întâmplat o singură dată, din cauza vitezei, ci greșelile se fac repetat. Mai mult, astfel de greșeli fac și unii dintre funcționarii de la care există mai multe pretenții, pentru că au experiență și studii superioare. Situația a fost făcută publică în plenul Consiliului Local de secretarul municipiului. Un proiect pregătit de un funcționar cu diplomă de inginer a fost retras pentru că era incomplet și plin de greșeli care nu erau legate doar de necunoașterea unor prevederi legale.
„Gramatica și literatura plâng când cineva citește această caricatură de proiect redactat de serviciile de specialitate ale Primăriei”, a explicat plenului Consiliului Local secretarul Toader Mîndrilă. Nevoia de a fi rescrise din cauza greșelilor de formă sau de fond face ca o parte dintre proiecte să fie retrase din dezbateri după începerea ședințelor și astfel reglementări ce pot fi importante pentru comunitate se amână până la următoarele ședințe.
Aceasta nu este însă unica surpriză pe care au avut-o recent consilierii în relația cu specialiștii din executivul local. Pentru că nu li se mai plătesc ore suplimentare, funcționarii nu mai stau peste program nici atunci când prezența lor este necesară pentru a da explicații Consiliului Local reunit în plen despre anumite acte sau rapoarte. Funcționarii au venit punctuali la astfel de ședințe, dar, pentru că discuțiile aleșilor s-au prelungit pe alte teme, salariații au plecat la ora 16 și consilierii nu au mai avut cui să ceară explicații. Pentru că nu au nici un mijloc de a le impune salariaților Primăriei să lucreze fără a fi plătiți, consilierii au convenit ca următoarele ședințe să înceapă mai repede și să fie discutate înainte de ora 16 subiectele ce implică prezența și explicațiile unor specialiști din primărie.

Recomandări

Fără cabluri aeriene în centrul Sucevei. Consiliul Local impune reguli ferme pentru rețelele de comunicații

Consilierii locali votează miercuri reorganizarea Primăriei Suceava: posturi vacante desființate și personal transferat

Vasile Rîmbu recunoaște greșelile și anunță măsuri: consilier pe comunicare, s-a lăsat de fumat și ”va sta cu mâinile la spate”

USR Suceava face un apel ferm pentru eliminarea păcănelelor din localitățile județului și solicită primarilor și consiliilor locale să scoată „industria dependenței” din comunități

Deputatul USR Suceava, Emanuel Ungureanu, și președintele Organizației Județene Suceava a USR și primar al orașului Milișăuți, Vasile Cărare
Deputatul USR Suceava, Emanuel Ungureanu, și președintele Organizației Județene Suceava a USR și primar al orașului Milișăuți, Vasile Cărare