10 – 15 aprilie

Programul de slujbe la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, în Săptămâna Patimilor

Programul de slujbe la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, în Săptămâna Patimilor
Programul de slujbe la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, în Săptămâna Patimilor

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a anunțat care este programul de slujbe și rânduieli la Catedrala Arhiepiscopală din cadrul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” pentru Săptămâna Pătimirilor. Marți, 11 aprilie 2023: 06.30 – 11.00 – Miezonoptica, Ceasurile, Obednița și Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite; 11.00 – 11.30 – Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou; 16.00 – 17.30 – Concert de muzică bizantină: Ofrandă iubirii răstignite – susținut de Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava; 18.00 – 20.00 – Denia Sfintei și Marii zi de Miercuri. Miercuri, 12 aprilie 2023: 06.30 – 11.00 – Miezonoptica, Ceasurile, Obednița și Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite; 11.00 – 11.30 – Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou; 16.00 – 17.00 – Paraclisul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou; 18.00 – 20.00 – Denia Sfintei și Marii zi de Joi. Joi, 13 aprilie 2023: 06.30 – 11.00 – Miezonoptica, Ceasurile și Vecernia unită cu Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare – slujește Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, împreună cu părinții Catedralei; 11.00 – 11.30 – Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou; 16.00 – 16.30 – Paraclisul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou; 18.00 – 21.00 – Denia celor 12 Evanghelii – slujește Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, împreună cu părinții Catedralei. Vineri, 14 aprilie 2023 – Sfânta și Marea Vineri: 07.00 – 11.00 – Miezonoptica și Ceasurile împărătești; 11.00 – 12.00 – Vecernia cu Scoaterea Sfântului Epitaf – slujește Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul; 12.00 – 12.30 – Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, 16.00 – 16.30 – Paraclisul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou; 18.00 – 21.00 – Denia Prohodului Domnului –slujește Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, împreună cu părinții Catedralei. Sâmbătă, 15 aprilie 2023: 07.30 – 09.00 – Ceasurile; 09.00 – 11.00 – Vecernia unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare; 11.00 – 11.30 – Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou; 16.00 – 16.30 – Paraclisul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou.

Recomandări

În Vinerea Luminată, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, hram la biserica din curtea Spitalului Vechi Suceava

Marele Premiu al Festivalului „Buna Vestire”, câștigat de Corala Arhiepiscopală „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”

Duminica Ortodoxiei la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, locaș al cinstitelor moaște ale Sfântului Ioan cel Nou