Votul Senatului

Profitul reinvestit nu va mai fi impozitat



Comisia de buget-finanțe din Senat a adoptat, ieri, un raport de admitere la proiectul de lege privind modificarea Codului Fiscal privind neimpozitarea profitului reinvestit, deși punctul de vedere al Guvernului a fost negativ.
Proiectul de lege privind neimpozitarea profitului reinvestit aparține parlamentarilor PC și a primit un raport de admitere din partea senatorilor din Comisia de buget-finanțe, cu 5 voturi „pentru” și 4 voturi „împotrivă”.
Reprezentantul Ministerului Finanțelor, secretarul de stat Cătălin Doică, a prezentat punctul de vedere negativ al Executivului cu privire la inițiativa legislativă a conservatorilor.
Cătălin Doică a arătat că neimpozitarea profitului reinvestit influențează bugetul de stat cu aproximativ 1,2% din PIB, la nivelul anului 2009, iar impozitarea profitul reinvestit cu 16% reprezintă un stimulent suficient pentru companii.
Reprezentanții PSD, PC și PRM s-au declarat în favoarea acestui proiect, în timp ce senatorii Alianței și cei ai UDMR au votat împotrivă.
Potrivit proiectului de lege privind modificarea Codului Fiscal, iar toți agenții economici, indiferent de măsura în care vor să își reinvestească profitul, nu vor mai plăti impozit pe profitul reinvestit.



Recomandări

Finanțiștii din Suceava și mai multe județe ale Moldovei au protestat în fața Direcției Regionale Antifraudă față de noua lege a salarizării unitare

Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare
Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare

Ioan Stan: „Intenția Guvernului Bolojan de a înstrăina mai multe companii strategice reprezintă pierderea unei părți însemnate a suveranității economice”

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luța, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare
Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare

Senatorul AUR Virgiliu Vlăescu solicită Guvernului adoptarea de măsuri urgente pentru combaterea efectelor negative ale rețelelor sociale asupra copiilor