Consiliu Local

Profesorul Petru Bejinariu – Cetățean de Onoare al municipiului Rădăuți

Profesorul Petru Bejinariu
Profesorul Petru Bejinariu

Profesorul Petru Bejinariu este Cetățean de Onoare al municipiului Rădăuți. Decizia conferirii acestui titlu a venit în urma unui proiect de Hotărâre de Consiliu Local, proiect care a fost avizat pozitiv în ședința ordinară de ieri a deliberativului rădăuțean.
Petru Bejinariu – om de cultură, parlamentar, profesor de elită, director, în perioada 1968-1982, la Liceul Industrial Nr. 1 (astăzi Colegiul Tehnic Rădăuți), apoi, între anii 1982-1996, al Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”, numit Colegiu Național în anul 1999 datorită demersurile întreprinse de acesta în perioada în care a fost deputat în Parlamentul României, rector al Universității Populare „Ion Nistor” Rădăuți – a format zeci de generații de tineri care s-au remarcat în cele mai diverse domenii.
Interesul pentru știință, istorie și literatura bucovineană a fost oglindit în cele peste 20 de volume ale autorului Petru Bejinariu, dar și în colaborările pe care le-a avut cu zeci de publicații din țară. Vicepreședinte și membru fondator la reactivarea Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, Petru Bejinariu, la vârsta de 82 de ani, este o prezență mereu dinamică, un om cu o minte „limpede și ascuțită” care inspiră respect.

Profesorul Petru Bejinariu – Cetățean de Onoare al municipiului Rădăuți
Profesorul Petru Bejinariu – Cetățean de Onoare al municipiului Rădăuți
Profesorul Petru Bejinariu – Cetățean de Onoare al municipiului Rădăuți
Profesorul Petru Bejinariu – Cetățean de Onoare al municipiului Rădăuți
Profesorul Petru Bejinariu – Cetățean de Onoare al municipiului Rădăuți
Profesorul Petru Bejinariu – Cetățean de Onoare al municipiului Rădăuți
Profesorul Petru Bejinariu
Profesorul Petru Bejinariu

Recomandări

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

Concurs Județean „Lumea mea – Lumea copilăriei”, ediția a X-a, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Gura Humorului

213 absolvenți ai Colegiului „Hurmuzachi” Rădăuți și-au luat „rămas-bun” de la anii de liceu