Vineri, 7 octombrie a.c., în jurul orei 04.00, pe timpul unei acțiuni de prevenire și combatere a braconajului piscicol, desfășurată în comun cu Asociația „Bucovina Spinning Club”, un echipaj de jandarmerie a surprins pe malul Acumulării Rogojești, din apropierea orașului Siret, doi bărbați care pescuiau folosind unelte interzise de lege.Persoanele în cauză, ambele din localitatea Grămești și având vârsta de 36 de ani și respectiv 53 de ani, utilizau în acest scop o barcă pneumatică, o plasă confecționată din material textil, cu dimensiunea de 250 m, și o plasă monofilament, cu dimensiunea de 25 m. În urma verificărilor, jandarmii au constatat că cei doi bărbați au pescuit, cu instrumente interzise de lege, aproximativ 50 de kilograme de pește, din speciile știucă și lin.„Deoarece fapta celor două persoane este susceptibilă de a fi infracțiune prevăzută și sancționată de art. 64 din Ordonanța de Urgență nr. 23 din 05.03.2008 privind pescuitul și acvacultura, acestea și materiale folosite pentru săvârșirea infracțiunii, au fost predate Secției de Poliție Bălcăuți pentru continuarea cercetărilor, iar peștele a fost redat mediului natural”, se precizează în comunicatul Jandarmeriei Suceava.
Prinși la pescuit cu plase interzise de lege






