După gratii

Prins și încarcerat, după ce l-a tâlhărit pe un tânăr în toaleta unui bar

Gheorghe C. a fost introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava
Gheorghe C. a fost introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava

Un tânăr din comuna Arbore a fost tâlhărit de un individ în toaleta unui bar din comună, în timpul nopții de 14/15 august, însă a făcut plângere la poliție abia joi dimineață, în jurul orei 8.00. Victima tâlhăriei a fost lovită de individul necunoscut și, după ce a căzut pe pardoseala băii localului, acesta i-a sustras din buzunar un portofel plin cu bani.
Plângerea penală a fost făcută la Postul de Poliție Arbore abia joi dimineață, tânărul spunând că în zilele care au urmat incidentului i-a fost frică de tatăl său și nu a povestit nimănui ce i se întâmplase. El le-a povestit polițiștilor că în acea noapte, în timp ce se afla în grupul sanitar al localului, a fost lovit de un necunoscut, prăbușindu-se la pământ. În timp ce se afla jos, individul care îl lovise i-a luat portmoneul din buzunarul de la spate al pantalonilor, din care i-a sustras suma de 1.900 de lei. În urma verificărilor făcute de polițiști, aceștia l-au identificat pe autorul faptei ca fiind Gheorghe C., de 20 de ani, din comuna Voitinel.
În timpul zilei de joi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore față de inculpat, acesta fiind introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, după care față de acesta a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, cu măsura de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Pe numele tânărului de 20 de ani a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Recomandări

Unul l-a strâns de gât și celălalt l-a amenințat cu un topor pe un bărbat de la care au furat 7.000 de lei

Un asistent medical de la Ambulanța Solca și consilier local la Arbore este cercetat după ce a lovit un aparținător beat