Prins la volan chiar dacă avea permisul suspendat, s-a dat drept fratele său

Control poliție
Control poliție

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurale Margineaau oprit pentru control în noaptea de miercuri spre joi, la ora 00.24, un autoturism cu număr de înmatriculare provizoriu, care se deplasa pe DJ 209 K, raza comunei Marginea, din direcția Sucevița spre Volovăț.
Polițiștii au solicitat conducătorului auto documentele personale și pe cele ale autoturismului, ocazie cu care acesta a prezentat autorizația de circulație provizorie și polița RCA, declarând că nu are asupra sa permisul de conducere și cartea de identitate.
În vederea stabilirii identității conducătorului auto, i s-a solicitat acestuia să comunice datele de stare civilă. S-a procedat la verificarea datelor în baza de date a Poliției române, și s-a constatat că fizionomia bărbatului aflat la volanul mașinii nu corespunde cu cea a identității pe care a declarat-o.
Conducătorul auto a fost condus la sediul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, în vederea stabilirii identității, ocazie cu care s-a constatat că este un tânăr de 26 ani, din comuna Marginea, având permisul de conducere suspendat din data de 12 decembrie 2016.
Conducătorul auto a declarat că știa datele de stare civilă ale fratelui său, pe care le-a comunicat polițiștilor în scopul de a-i induce în eroare.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „falsul privind identitatea”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Număr record de peste 2.000 de permise reținute de la șoferi vitezomani sau puși pe depășiri neregulamentare

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri

Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis