Polițiștii Secției de Poliție Rurală Mălini aflați în serviciul de patrulare pe raza comunei Cornu Luncii, vineri noapte, au oprit în trafic la ora 23.15 un autovehicul.
La volan se afla un bărbat de 20 ani, din comuna Cornu Luncii. Acesta a afirmat că permisul de conducere i-a fost reținut în aceeași zi, la ora 20.26, de un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni, întrucât a fost surprins conducând autovehiculul susmenționat având o alcoolemie de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i întocmit dosar penal.
În cauză i s-a eliberat dovada la ora 20.26, fără drept de circulație.
Conducătorul auto a declarat că nu a avut la cine apela să-i conducă mașina până la domiciliu, în satul Păiseni, așa că a condus-o chiar el, deși i s-a adus la cunoștință că nu mai are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice până la soluționarea cauzei.
Conducătorul auto a fost din nou testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare de 0,3 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.






