Franks:

Principalele taxe ar trebui menținute anul viitor



Șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, s-a întâlnit, duminică, la sediul Ministerului Finanțelor Publice, cu noul ministru de resort, Gheorghe Ialomițianu, și a declarat după această discuție că principalele taxe din România ar trebui menținute anul viitor la valorile actuale.
Franks a discutat, vineri, cu premierul Emil Boc, a participat sâmbătă la o conferință pe teme economice, iar duminică a fost prezent la un concert al Filarmonicii „George Enescu”, eveniment prilejuit de aniversarea a 130 de ani de la înființarea BNR.
Ialomițianu a preluat vineri conducerea Ministerului Finanțelor, de la Sebastian Vlădescu, unul dintre cei șase miniștri remaniați.



Recomandări

„Lira de Aur” și-a desemnat câștigătorii. Trofeul din acest an a fost obținut de pianistul Andrei George Țăranu, elev în clasa a XI-a

Deputatul AUR Doru Acatrinei solicită demisia premierului Ciolacu pentru lipsa de transparență privind creșterea taxelor și impozitelor din 2025

Deputatul AUR Doru Acatrinei solicită demisia premierului Ciolacu pentru lipsa de transparență privind creșterea taxelor și impozitelor din 2025

Calendarul simulărilor examenelor naționale, stabilit în premieră, înainte de începerea anului școlar. Testările vor avea loc în martie

Echipa medicală multidisciplinară de la Spitalul Clinic din Suceava a tratat 60 de cazuri de AVC din județ și din diverse zone ale țării, de la începutul acestui an

SymphOpera Fest, etalon cultural pentru Moldova, un festival de muzică simfonică și operă ce a reunit sute de artiști și mii de spectatori la Suceava