Fonduri

Primarul din Cornu Luncii a încheiat contractul pentru modernizarea unui drum din satul Păiseni

Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron
Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron

Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron, a declarat că a semnat, la București, contractul de finanțare pentru modernizarea unui drum din satul Păiseni. Gheorghe Fron a spus că fondurile au fost obținute prin Grupul de Acțiune Locală „Confluențe Nordice” din care fac parte zece unități administrativ-teritoriale din zona Gura Humorului. El a precizat că valoarea investiției se ridică la suma de 750.000 de lei, proiectul constând în modernizarea unui kilometru de drum din satul Păiseni. Primarul din Cornu Luncii a ținut să precizeze faptul că și pe timpul pandemiei de coronavirus, echipa care lucrează la obținerea și implementarea proiectelor de dezvoltare și-a continuat activitatea, având rezultate foarte bune în această perioadă. „Am fost în frunte, suntem și vom continua să fim în frunte în ceea ce privește proiectele de dezvoltare pentru comună. Și vreau să remarc în primul rând echipa pe care o avem în primărie. Muncim foarte mult și pe lângă activitățile curente pentru a deservi populația, lucrăm în continuare pentru proiectele de dezvoltare”, a precizat Gheorghe Fron. El a arătat că acest proiect pentru care a semnat contractul de finanțare se adaugă celorlalte investiții care au fost efectuate deja sau urmează a se realiza pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii comunei Cornu Luncii.

Recomandări

Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea parcurilor Mihai Eminescu și Ion Creangă

CJ Suceava se asociază cu Primăria Cacica într-un proiect pentru construirea unui centru de agrement modern în această comună

Gheorghe Șoldan anunță modernizarea a 26 de kilometri de drumuri afectate de inundațiile din zona Broșteni – Dîrmoxa