Primarul Cătălin Coman a acuzat de rea-voință consilierii locali ai Alianței Creștin-Liberale (ACL). Declarațiile acestuia au apărut în presa locală la sfârșitul săptămânii trecute și au fost generate de desfășurarea ultimei ședințe ordinare a Consiliului Local al municipiului Fălticeni.
Trecând peste complimentul de campanie electorală al liderului PSD Coman, anume că ACL este „alianța răului”, două sunt capetele de acuzare pe care primarul Coman le-a lansat public mințind prin omisiune: locul de joacă pentru elevii de la Școala Cuza și banii pe care dascălii i-au obținut în urma unor hotărâri judecătorești.
În privința locului de joacă, consilierii PNL și PDL nu au fost împotrivă, ei s-au abținut de la aproba forma inițiată de primarul Coman. Aleșii ACL nu sunt de acord ca terenul pentru amenajarea locului de joacă, situat în spatele clădirii bibliotecii municipale, să fie dat spre administrare Școlii Cuza, implicit Ministerului Educației Naționale. De ce, dacă banii sunt de la bugetul local, nu de la minister, să nu se amenajeze locul de joacă pentru a fi folosit cu prioritate de elevii Școlii Cuza doar pe baza unei înțelegeri verbale? În plus, terenul vizat este terenul aferent clădirii bibliotecii municipale, monument istoric. Dacă s-ar decide renovarea imobilului printr-un proiect cu finanțare europeană, consiliul local ar fi nevoit să retragă ministerului dreptul de administrare. Da, consilierii PNL și PDL vor loc de joacă, nu, consilierii PNL și PDL nu sunt de acord ca terenul să fie dat spre administrare Ministerului Educației Naționale!
În privința banilor pentru dascăli, primarul Coman nu a inițiat un proiect de hotărâre dedicat exclusiv acestui subiect, astfel că aleșii locali ACL, mulți dintre ei oameni ai școlii, nu au avut cum să fie împotrivă. Mințind prin omisiune, primarul Coman a atins coarda sensibilă a oricărui cetățean, nu numai a dascălilor, aceea care vibrează la bani, mai ales la lipsa acestora. Primarul PSD Coman a omis să spună presei că aprobarea banilor pentru dascăli era doar unul dintre articolele proiectului de hotărâre privind rectificarea bugetului local. Acest proiect de hotărâre îngloba renovarea atelierului mecanic de la Nicu Gane, încasarea unor sponsorizări, plata unei despăgubiri civile și banii pentru dascăli. Proiectul a generat dezbateri aprinse deoarece inițiatorul, primarul Coman, a așezat un măr putred în coșul cu mere sănătoase, „mărul putred” fiind plata unei despăgubiri civile de un miliard și jumătate de lei vechi către un fost magistrat care a revendicat un teren. Consilierii ACL au solicitat dezbaterea doar a acestui articol, propunere cu care a fost de acord chiar și primarul Coman, și s-au abținut de la vot motivând că sunt în curs plângeri penale anexe acestui caz și că tocmai de aceea este nevoie de o temporizare a oricărei poziții. Pentru lămurirea cititorilor, documentele sedinței sunt publice, a se vedea falticeni.ro/proiecte 08 2014.pdf, cu precizarea că absolut niciodată Cătălin Coman nu și-a susținut afirmațiile cu citarea vreunei surse, darămite cu documente.
În fine, pentru a oferi cetățenilor oportunitatea de a afla adevărul, reamintim secretarului municipiului Fălticeni că este obligat prin lege să afișeze la sediul primăriei și pe pagina de internet, în termen de trei zile de la terminarea ședinței, procesul-verbal al ședinței de consiliu local. Cetățenii ar vedea astfel de ce, senzațional (!), deși ordonanța lui Ponta îi dă voie să migreze, primarul Coman rămâne în PSD: pentru a minți în continuare.
Consilierii locali ai Alianței Creștin-Liberale
Fălticeni,
02.09.2014





