Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, arestat la domiciliu



Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, judecat pentru că ar fi luat mită peste 2,3 milioane de lei, va fi arestat la domiciliu, a decis instanța supremă, care a admis constestația edilului față de măsura Curții de Apel Bacău, prin care se stabilise ca el să fie arestat preventiv, informează Mediafax.Prin decizia de marți s-a stabilit și ca ceilalți doi inculpați din dosar, Liviu Goian și Liviu Vasile Cenușă, să fie judecați în arest la domiciliu.”Înlocuiește măsura arestării preventive dispusă față de inculpații Stavarache Romeo – Goian Liviu și Cenușă Liviu Vasile cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 3 septembrie până la data de 2 octombrie inclusiv, măsura urmând a se executa, de fiecare inculpat, la adresa menționată”, se arată în hotărârea luată marți de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).Pe durata arestului la domiciliu, Romeo Stavarache și ceilalți doi inculpați nu au voie să comunice cu alți participanți la comiterea infracțiunilor pentru care sunt cercetați, respectiv cu Constantin Apostol și Costel Cășuneanu, cu martorii Costică Rusu, Viorel Rusu, Stelian Leonard Pădureanu, Titi Cartas, Daniela Isabela Armașu, Gabriela Ciubotariu, Luminița Viorica Ciucă, Claudiu Robert Goian, Radu Cosmin Iliuță, Teodor Oțetea, Ioan Țiprigan, Clementina Vinerică, Victor Dumitru Salomia, Cristian Eugen Done, Alina Rîpă, Constantin Șoșu, Nicolae Onică, Constantin Gioseanu, Maria Tomozei, Dan Balcanu și Constantin Radu, cu excepția martorilor de până la gradul al patrulea inclusiv.



Recomandări

Încă o speranță s-a făcut praf pentru primarul suspendat din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, care rămâne în arest la domiciliu

Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș

Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro
Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României