Avertisment

Primăriile, pasibile de amenzi pentru mizeria de pe străzi

Autoritățile administrative ale localităților unde curățenia de pe străzi lasă de dorit ori unde lucrările de întreținere a șanțurilor, podurilor și podețelor nu sunt făcute la timp riscă să fie amendate de comisarii de mediu, care efectuează controale de acest gen în județul Suceava.
Amenzile pentru lipsa curățeniei și a lucrărilor de întreținere a șanțurilor și subtraversării podurilor și podețelor pot fi date direct primăriilor, în cazul în care acestea nu au contract cu o firmă de salubrizare, în caz contrar responsabilitatea revenind firmelor de salubrizare care nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale.
Nu scapă de amenzi nici persoanele fizice ori juridice care au obligația de a întreține curățenia localității lor.
Astfel, conform avertismentelor transmise de Comisariatul Regional al Gărzii de Mediu Suceava, neîntreținerea curățeniei stradale, precum și nedecolmatarea șanțurilor și a subtraversărilor podurilor și podețelor sunt sancționabile cu amenzi cuprinse între 3.000-6.000 lei pentru persoane fizice și 25.000-50.000 lei pentru persoane juridice.

Recomandări

Administrația județeană va promova două investiții de peste 184 de milioane de lei pentru refacerea unor drumuri afectate de calamitățile din 2025, în zona Broșteni – Dârmoxa

Gheorghe Șoldan anunță modernizarea a 26 de kilometri de drumuri afectate de inundațiile din zona Broșteni – Dîrmoxa

Gheorghe Șoldan începe cel mai mare proiect de modernizare a drumurilor din istoria Consiliului Județean Suceava, de 85 de milioane de euro

Șoldan anunță modernizarea a încă unui drum județean important, Dolhasca – Dolhești – Preutești – Hârtop

Drumul Dolhasca – Dolhești – Preutești – Hârtop va fi modernizat pe un tronson de peste 17 kilometri