Începând de săptămâna aceasta, Primăria Suceava dă startul unei ample campanii de recuperare a datoriilor de la populație și de la agenții economici, inclusiv prin executarea silită a rău-platnicilor.
Sumele pe care municipalitatea le are de recuperat în contul impozitelor și taxelor neachitate sunt de aproape 500 de miliarde de lei vechi.
„De astăzi am dublat numărul de persoane care lucrează la serviciul de executare silită al Primăriei Suceava. Încă zece persoane din cadrul primăriei au fost mutate de la compartimentele în care lucrau, primind atribuții de executare silită a datornicilor. Sperăm să accelerăm astfel recuperarea datoriilor”, a declarat ieri primarul Sucevei, Ion Lungu.
Cei care au „uitat” să își achite taxele și impozitele timp de ani de zile se vor trezi cu reprezentanții Primăriei Suceava la ușă sau chiar vor avea neplăcuta surpriză să vadă că li s-a pus poprire pe conturi și pe veniturile lunare, precum salarii sau pensii.
„Avem baza de date de la Finanțe și de la Pensii și la nevoie nu vom ezita să facem poprire pe conturile firmelor, pe salarii sau pensii. Vom face tot ce este posibil pentru recuperarea datoriilor, pentru că avem mare nevoie de bani. Pe de o parte suntem presați de plata facturilor la gaz metan, pentru sumele garantate către E.ON, pe de altă parte trebuie să fim pregătiți să avem cu ce plăti partea noastră din costurile de asigurare a apei calde și căldurii din prima parte a iernii, până la punerea în funcțiune a noii centrale. Nu trebuie neglijate nici pregătirile pentru iarnă, pentru că trebuie să asigurăm din timp cantitățile de antiderapant necesare”, a explicat șeful municipalității sucevene, care a spus că se va implica și el în activitatea de recuperare a datoriilor, în special de la agenții economici mari.
„O parte din această sumă este datorată de agenți economici care au intrat în faliment sau în insolvență și este foarte greu de recuperat sau chiar imposibil în unele cazuri. Dar celelalte sume pot fi încasate și vom face tot posibilul pentru ca acest lucru să se întâmple”, a adăugat Ion Lungu.
În total, municipalitatea suceveană are de încasat de la populație și de la agenții economici 49.638.145 lei, dar 42% din această sumă, adică 21.340.153 lei, este aferentă societăților care sunt în insolvență sau în faliment.
Măsuri
Primăria Suceava „pune tunurile” pe datornici





