Săptămâna viitoare, municipalitatea suceveană va lansa licitații pentru două importante obiective de investiții – hala cu parcare subterană din Piața George Enescu și reabilitarea unei instituții de învățământ, iar în prima săptămână din septembrie, o altă licitație, pentru amenajarea unei zone de agrement pe malul râului Suceava.
Anunțul a fost făcut de primarul Sucevei, Ion Lungu, care a precizat că în data de 29 august va fi organizată licitația pentru modernizarea Pieței George Enescu, inclusiv cu parcare subterană care comunică cu două străzi, pe 30 august va fi licitația de reabilitare și echipare cu infrastructură educațională a Colegiului Tehnic „Petru Mușat”, iar pe 3 septembrie, cea de revitalizare a unui spațiu public urban din municipiu – zona de agrement de pe malul râului Suceava.
Ultima dintre licitații este cu clauză suspensivă, deoarece contractul de finanțare nu a fost semnat încă, dar fiind o investiție importantă, demersurile au fost făcute astfel încât să se câștige timp și să poată fi demarată cât mai curând.
Valoarea totală a proiectului este de 16.264.015 lei, adică aproximativ 3,5 milioane de euro.
Planurile de realizare a unei zone de agrement vizează o suprafață de 155.000 de mp pe malul dinspre Centru al râului Suceava, în zona centrelor comerciale Bazar și Iulius Mall.
Două licitații, anulate din lipsă de ofertanți
Edilul sucevean a adăugat că, din păcate, două licitații importante nu au avut finalitate, deoarece nu au fost depuse oferte.
Una dintre licitațiile anulate din lipsă de ofertanți este cea de realizare a etapei II a amenajării Zonei de agrement Tătărași, prin instalarea de trasee de tiroliană și escaladă, a unei piste de bowling, un grup sanitar; balustradă protecție; cișmele, sistem de supraveghere cu camere video și un pavilion de lemn.
Valoarea estimată a fost de 1.459.399 de lei fără TVA.
A doua licitație anulată este cea de realizare a unei grădinițe în zona centrală, din fonduri europene, în locul unei clădiri cu o vechime de aproximativ 100 de ani.
Preocupare
Primăria Suceava lansează licitații pentru trei importante obiective de investiții






