Primăria Liteni a inaugurat noul parc din satul Rotunda, amenajat cu fonduri europene

Primarul Tomiță Onisii, prezent alături de cetățenii din Rotunda la inaugurarea noului parc

Primăria Liteni a inaugurat și sfințit noul parc de agrement din satul Rotunda, amenajat cu fonduri europene. La eveniment au participat câteva sute de persoane care au ținut să fie alături de primarul din Liteni, Tomiță Onisii, dar și de fostul ministru al Culturii, Bogdan Gheorghiu. Inaugurarea noului parc a început cu o slujbă de sfințire oficiată de un sobor de preoți din comună, după care toți cei prezenți au asistat la un frumos program artistic intitulat „Hai la Horă la Rotunda”. Spectacolul a fost susținut de Ansamblul ”Izvorașul” din Liteni, din componența căruia fac parte mulți copii din satul Rotunda, soliștii vocali Andreea Bădărău, Ilinca Vornicu și Ștefania Popa, Simona Matachi, alături de instrumentiștii Dan Ilie Matachi, Daniel Sabie, Iustin Munteanu, Mihai Gostiuc și Grigore Gafincu.
În cuvântul său, primarul din Liteni, Tomiță Onisii, a ținut să precizeze că noul parc de agrement din satul Rotunda a fost amenajat prin proiectul „Măsuri integrate de regenerare a spațiilor publice urbane și de îmbunătățire a serviciilor educaționale și cultural-recreative din orașul Liteni”.
Proiectul a avut o valoare de 2,5 milioane de lei, fiind finanțat prin axa 13 a Programului Operațional Regional. „Mulțumesc, cu acest prilej, președintelui Consiliului Județean Suceava, domnul Gheorghe Flutur, pentru sprijinul acordat în realizarea proiectelor din orașul Liteni, precum și domnului ministru Bogdan Gheorghiu pentru buna colaborare avută”, a transmis primarul din Liteni.
Tomiță Onisii a precizat că tot în cadrul aceluiași proiect, în perioada imediat următoare va fi dat în folosință un parc de agrement modern în centrul orașului Liteni.

Primarul Tomiță Onisii, prezent alături de cetățenii din Rotunda la inaugurarea noului parc
Primarul Tomiță Onisii, prezent alături de cetățenii din Rotunda la inaugurarea noului parc
Primarul Tomiță Onisii, prezent alături de cetățenii din Rotunda la inaugurarea noului parc
Primarul Tomiță Onisii, prezent alături de cetățenii din Rotunda la inaugurarea noului parc
Noul parc din satul Rotunda al orașului Liteni a fost amenajat cu fonduri europene

Recomandări

Primarul din Liteni anunță că noul Centru Cultural al orașului, cu o sală de 400 de locuri, va fi finalizat în această toamnă

Primarul Tomiță Onsii spune că noul Centru Cultural din Liteni va fi finalizat în această toamnă

Investiții ample în amenajarea parcurilor din Suceava, cu fonduri europene și din bugetul propriu al Primăriei

CJ Suceava a aprobat cel mai mare buget din istoria instituției, cu o sumă de peste un miliard de lei, din care majoritatea fondurilor merg la investiții

În Liteni încep lucrările la prima creșă din acest oraș, o investiție de 11 milioane de lei pentru sprijinirea familiilor tinere

Primăria Dorna Candrenilor a început lucrările la piscinele exterioare de la complexul balneoclimateric din comună