Prima surpriză a Guvernului pentru firme. NOILE REGULI care vor fi aplicate la controalele ANAF

Firmele nu vor mai fi sancționate automat de organele de control ale statului, cum ar fi ANAF de exemplu, în cazul unor fapte care constituie contravenții, ci li se va întocmi un plan de conformare, având la dispoziție un termen pentru a corecta neregulile constatate. Această prevedere este cuprinsă legea prevenției al cărui draft a fost prezentat în ședința de guvern de ieri de ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Florin Jianu, citat de Mediafax. Astfel, potrivit actului normativ care are ca termen de aprobare în guvern 23 februarie, agentul constatator nu va putea aplica sancțiunea la prima constatare a unei fapte care constituie contravenție, ci va încheia un proces-verbal de constatare a neregulilor și va redacta planul de conformare, care va cuprinde aspecte ce trebuie remediate, precum și termenul de conformare pentru fiecare faptă. Acesta nu poate fi mai mic de 7 zile, iar după expirarea lui, organul de control are dreptul să reia controlul.

Recomandări

Încă o speranță s-a făcut praf pentru primarul suspendat din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, care rămâne în arest la domiciliu

Colectarea separată a deșeurilor de către populație este esențială pentru o reciclare performantă și poate duce chiar și la o reducere a taxei de salubrizare

Operatorul de salubrizare Ritmic Com nu va mai ridica pubelele care conțin deșeuri separate necorespunzator
Operatorul de salubrizare Ritmic Com nu va mai ridica pubelele care conțin deșeuri separate necorespunzator

Speranțe năruite pentru primarul din Mitocu Dragomirnei. Tribunalul Suceava i-a prelungit arestul la domiciliu cu încă 30 de zile

Noua tehnologie a polițiștilor golește buzunarele șoferilor suceveni obișnuiți să conducă mașini fără ITP valabil