Infrastructură

Președintele CJ a verificat stadiul lucrărilor de modernizare a drumului Siret – Frătăuții Noi



Gheorghe Flutur a verificat stadiul lucrărilor la drumul Siret- Frătăuții Noi
Gheorghe Flutur a verificat stadiul lucrărilor la drumul Siret- Frătăuții Noi

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, s-a declarat mulțumit de stadiul lucrărilor de modernizare a drumului județean care face legătura dintre orașul Siret și comuna Frătăuții Noi. Gheorghe Flutur a verificat, miercuri, lucrările la acest drum, el precizând că instituția pe care o conduce a alocat 3,5 milioane de euro pentru această investiție. Flutur a spus că pe acest drum se lucrează la modernizarea unui tronson de 7,5 kilometri, pe care vor fi turnate două straturi de asfalt. El a arătat că lățimea carosabilului va fi de 6,5 metri, la care se adaugă acostamentele de 0,75 metri pe fiecare parte a drumului. „Din fericire am avansat mult cu lucrările. Practic, întreg tronsonul are 15 kilometri, jumătate a fost asfaltat în anii trecuți, iar jumătate îl asfaltăm anul acesta. De asemenea, pe acest drum avem șanțuri dalate de aproape 13 kilometri, două poduri noi cu o deschidere de șase metri și 32 de podețe tubulare. Este o investiție care prinde contur și în felul acesta între Siret și Frătăuții Noi și Rădăuți va fi un drum de comunicare rapid, o șosea modernă care trece prin zona Mușenița, care rezolvă accesul și către viitoare autostradă A7”, a precizat șeful administrației județene.
Gheorghe Flutur a mai spus că acest drum face legătura între zona de nord a județului, de la Vicov, Bilca și Frătăuți, către Siret și spre viitoarea autostradă A7. „Sunt bucuros că cei care construiesc aici s-au ținut de cuvânt și văd că se lucrează intens. Important este și faptul că pe acest drum se construiesc și două sensuri giratorii, la intersecțiile cu drumul județean Bilca – Vicovu de Sus. Se lucrează la aceste sensuri giratorii, iar și asta înseamnă o siguranță în trafic mai mare decât până acum”, a mai spus Flutur.



Recomandări

Undă verde pentru întreg drumul expres Suceava – Siret: CNAIR a câștigat ultimele contestații pentru lotul 3, Bălcăuți – Siret

Drumul expres Suceava–Siret va avea caracteristici apropiate de autostradă după noile standarde CNAIR
Drumul expres Suceava–Siret va avea caracteristici apropiate de autostradă după noile standarde CNAIR

Gheorghe Șoldan anunță că încă un drum de pământ, din comuna Fântânele, va fi modernizat de Consiliul Județean Suceava

CJ Suceava va moderniza un drum de pâmânt de peste 3 kilometri, de pe raza comunei Fântânele
CJ Suceava va moderniza un drum de pâmânt de peste 3 kilometri, de pe raza comunei Fântânele

Președintele CJ, Gheorghe Șoldan: „Avem o veste foarte importantă pentru județ, semnarea contractelor pentru primele două loturi ale Drumului Expres Suceava–Siret”

Șoldan anunță modernizarea a încă unui drum județean important, Dolhasca – Dolhești – Preutești – Hârtop

Drumul Dolhasca – Dolhești – Preutești – Hârtop va fi modernizat pe un tronson de peste 17 kilometri
Drumul Dolhasca – Dolhești – Preutești – Hârtop va fi modernizat pe un tronson de peste 17 kilometri