Competiție

Premii pentru șahiștii suceveni, la concursuri naționale

Copii de la Palatul Copiilor Suceava au participat, în perioada 17-19 iunie, la două concursuri naționale de șah, concursuri cuprinse în calendarul activităților extrașcolare ale Ministerului Educației, de unde s-au întors cu premii importante.
La Concursul „Open Lugoj”, desfășurat la Clubul Copiilor Lugoj, cei doi copii din Suceava au ocupat locuri foarte bune. Matei Mihăiță Senciuc a ocupat locul I în openul copiilor sub 10 ani, cu 6,5 puncte, din 7 posibile. În concurs au intrat 22 de participanți. Sebastian Pavel s-a clasat al treilea, în concursul juniorilor de 18 ani, cu 6 puncte, din 8 runde.
La Concursul „Vasile Alecsandri”, organizat de Școala V. Alecsandri din Vaslui și Palatul Copiilor Vaslui, eleva Andreea Andrei a ocupat locul I la fete nelegitimate, cu vârsta sub 10 ani.
La concursul de la Vaslui au participat și doi copii care au reprezentat Clubul Copiilor Fălticeni, Rareș Axinte, locul I (cu 7 puncte din 7 posibile), în openul copiilor neclasificați, cu vârsta sub 10 ani, și Cătălina Andronache, locul al II-lea, la categoria fete legitimate, cu vârsta sub 16 ani.

Recomandări

Festivalul „Voinicelul”, concursuri, teatru și atelier de creație, la sfârșit de săptămână, la Iulius Mall Suceava

Eleva Florentina Burian a câștigat trei premii la Concursul Național „Primăvara Artelor”, desfășurat la Bacău