Primul ministru al României, Emil Boc, va mânca joi la prânz cu studenții suceveni. Premierul va vizita în jurul amiezii zilei Universitatea „Ștefan cel Mare Suceava”, unde conducerea instituției de învățământ superior îi va prezenta proiectele de dezvoltare existente, printre care și construcția noului campus universitar de la Moara.
După ce se va întâlni cu conducerea universității, Emil Boc va lua masa de prânz în cantina în care mănâncă studenții.
Primul ministru ajunge la Suceava miercuri seara, cu o cursă Tarom și va rămâne peste noapte la Casa de Oaspeți. Joi dimineață se întâlnește la Palatul Administrativ cu toți primarii din județ, precum și cu conducerea Consiliilor Județene din Suceava, Neamț și Botoșani. La întâlnire va participa și ministrul dezvoltării, Vasile Blaga.
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a precizat că în cadrul întrunirii va fi prezentată strategia de dezvoltare a județului Suceava și vor fi semnate contractele de finanțare pentru proiectele obținute de administrațiile județene prin Programul Operațional Regional. Cinci proiecte sunt ale județului Suceava.
Programul premierului Emil Boc se va încheia cu vizitarea fabricii austriace Egger din Rădăuți, cea mai mare investiție privată din județ.
„Sunt bucuros că premierul României a acceptat să vină în județul Suceava. Prezența sa și a ministrului Vasile Blaga arată interes pentru această zonă, asta și în condițiile în care județul Suceava are foarte multe proiecte aprobate prin Programul Operațional Regional și deține și președinția Consiliului de Dezvoltare Regională Nord – Est”, a declarat Flutur.






