Simpozion

„Prejudecăți și stereotipii în gândirea românească”

Asociația pentru Educație, Democrație și Toleranță „Traian Popovici” Fundu Moldovei organizează, pe 21 octombrie 2009, la Câmpulung Moldovenesc, simpozionul „Prejudecăți și stereotipii în gândirea românească”, eveniment ce urmărește promovarea în rândul educatorilor, elevilor și al membrilor comunității locale a acțiunilor educative de promovare a toleranței percepute în termenii unei atitudini active, construirea unei armonii a identităților pe baza diferențelor existente în societatea umană, cultivarea respectului reciproc pe baza valorilor umane.
În cadrul simpozionului vor conferenția personalități ale vieții socio-culturale românești, reprezentanți ai unor instituții din domeniul educației cunoscuți la nivel național și internațional.
La eveniment va participa conferențiarul universitar doctor al Universității București, Adrian Cioroianu, conferențiarul universitar doctor docent al Universității Cernăuți, Gheorghe Jernovey, Florin Pintescu, conferențiar universitar doctor la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Alexandru Florian, conferențiar universitar doctor, director al Institutului Național de Studiere a Holocaustului din România, doctorul Liviu Beris, reprezentant al Asociației Supraviețuitorilor Holocaustului și Liliana Popescu, conferențiar universitar doctor la Institutul de Științe Politice București.
La lucrări vor participa aproximativ 200 invitați, dintre care reprezentanți ai Consiliului Județean Suceava, primăriilor Fundu Moldovei și Câmpulung Moldovenesc, Inspectoratului Școlar Județean Suceava, profesori din zonă și reprezentanți ai elevilor din liceele din Câmpulung Moldovenesc.

Recomandări

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

Activități cultural – catehetice și recreative pentru tinerii din Parohia Nașterea Maicii Domnului Vatra Dornei

Simpozionul național de studii patristice „Căsătoria și viața de familie în gândirea Sfinților Părinți. Exigențe morale, funcții pedagogice și implicații ecleziologice”

Mandat de arestare 30 de zile pentru un medic anestezist acuzat de deținere de droguri de mare risc și de delapidare cu substanțe periculoase