FOTBAL CLUB CETATEA

Pregătiri intense pentru juniorii suceveni

50 de copii de la centrul de juniori al grupării sucevene au participat săptămâna trecută la un stagiu de pregătire centralizată la Pensiunea Ridana din Câmpulung Moldovenesc. „A devenit deja un obicei ca pregătirea de iarnă s-o efectuăm la stabilimentul patronat de Gelu Jitariu, unde beneficiem de condiții de cazare, antrenament și masă dintre cele mai bune. Ne-am propus să avem o comportare cât mai bună la competițiile la care participăm în acest sezon cu echipele clubului, astfel încât să dovedim că performanța obținută anul trecut de grupa 1995, locul doi pe țară, nu a fost întâmplătoare”, a declarat profesorul Silviu Stănescu (foto). Directorul centrului de copii al FC Cetatea a precizat că obiectivul principal al sectorului juvenil este acela de a promova cât mai mulți tineri talentați, astfel încât să nu mai fie nevoie de a aduce juniori din altă parte la echipa mare.

Recomandări

Minitabăra elevilor pasionați de istorie și geografie de la școlile „Ion Creangă” și Nr. 4 Suceava, la Cacica, 2026: recunoștință, prietenie, aventură, distracție

Trei zile de tenis spectaculos, cu 27 de sportivi din mai multe orașe ale țării, la Bucovina Tennis Club Rădăuți