Mai mulți sinistrați din județul Suceava ale căror case afectate de inundații au fost propuse pentru reabilitare au solicitat Comitetului pentru situații de urgență demolarea și construirea de locuințe noi. Prefectul Ștefan Alexandru Băișanu a declarat că până acum au fost primite 20 de asemenea solicitări arătând că această situație începe să devină un fenomen de masă. Mai mult, Băișanu, a declarat că a apărut un caz în care un sinistrat și-a demolat cu buldozerul locuința propusă pentru reabilitare, în speranța că se va alege cu una nouă. Prefectul nu a dorit să facă public numele celui în cauză însă a precizat că respectivul sinistrat a avut acceptul primarului pentru a-și dărâma casa. Băișanu a atras atenția că cei care procedează în acest fel nu vor primi bani pentru reconstrucție. El a arătat că o comisie formată din specialiști a evaluat situația locuințelor inundate și a dat soluții corecte, în interesul sinistraților. „Este inadmisibil ca, după ce a trecut comisia care a avut acordul să sprijine în totalitate necesitățile cetățeanului și după ce aceasta a stabilit în mod clar ce se face cu locuințele afectate, iar noi am raportat ce necesar avem pe județul Suceava și am primit bani de la Guvern, să se întâmple asta. Sub nici o formă nu vom face casele pe care proprietarii și le dărâmă singuri. Dacă a fost trecut doar la reabilitare va primi sumele doar pentru reabilitare și îi sfătuiesc pe toți primarii să nu-i încurajeze pe oameni să facă treaba asta pentru că își dau casa jos și vor primi de la Guvern doar ceea ce a stabilit comisia specializată. Restul banilor îi vor pune din buzunar sau îi va pune primarul din buzunarul lui, dacă îi convine”, a declarat Băișanu.





