Investiții

Portughezii vor să deschidă o fabrică de textile în Suceava

O firmă portugheză și-a manifestat intenția de a investi în construcția unei fabrici de textile în județul Suceava.
Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Suceava, Ovidiu Milici, care a precizat că firma din Portugalia a luat deja legătura cu Agenția Română pentru Investiții Străine, căreia i-a trimis o adresă prin care anunță intenția de a deschide o astfel de fabrică în Suceava.
Milici a spus că, în adresa respectivă, portughezii anunță că pentru a investi în construcția acestei fabrici au nevoie de 20 de hectare de teren.
„Suntem interesați să promovăm astfel de inițiative, motiv care vom informa firma portugheză că pot construi această fabrică în apropierea Centrului Economic Bucovina Suceava, unde există și suprafața de teren de care ei au nevoie”, a spus purtătorul de cuvânt al CJ Suceava.
El a adăugat că zona respectivă se pretează la astfel de investiții, în condițiile în care dispune de utilități și de căi de acces.
Pe de altă parte, Ovidiu Milici a reamintit că la sfârșitul anului trecut o altă firmă, de această dată din Germania, și-a anunțat intenția de a investi în construcția unei fabrici în care ar urma să se construiască materiale pentru tuneluri. Milici a precizat că administrația județeană a luat deja contactul cu reprezentanții acestei firme, care se vor afla în cursul acestei săptămâni în județul Suceava pentru a stabili locația unde vor deschide fabrica. Purtătorul de cuvânt al CJ Suceava a spus că și în acest caz, locul unde poate fi construită această fabrică este în imediata apropierea a Centrului Economic Bucovina.

Recomandări

Mesaj la deschiderea cursurilor de formare a ghizilor/muzeografilor bisericești – Mănăstirea Putna, 27-29 aprilie 2026

Primăria Suceava a decis restricționarea temporară a accesului în parcurile Universității și Central din cauza vântului puternic

Colectarea separată a deșeurilor de către populație este esențială pentru o reciclare performantă și poate duce chiar și la o reducere a taxei de salubrizare

Operatorul de salubrizare Ritmic Com nu va mai ridica pubelele care conțin deșeuri separate necorespunzator
Operatorul de salubrizare Ritmic Com nu va mai ridica pubelele care conțin deșeuri separate necorespunzator