Invitație

Porți deschise la Prefectura Suceava, pentru Ziua Europei

Ziua Europei, din data de 9 mai, va fi marcată de Instituția Prefectului județului Suceava printr-o serie de evenimente care demarează din 6 mai. Potrivit unui comunicat remis de subprefectul Angela Zarojanu, astăzi, la Palatul Administrativ se va desfășura masa rotundă cu tema „România Europeană”, între orele 11.00 -12.00, iar de la 12.30 până la ora 14.00 va fi „Ziua porților deschise”, ocazie cu care Palatul Administrativ va fi vizitat de copii de la grădiniță și de elevi de la școli din Suceava. După-amiază, timp de o oră, de la 17.00 la 18.00, va avea loc un concert de muzică clasică, intitulat „Univers muzical european”, la Colegiul de Artă Ciprian Porumbescu Suceava.

Recomandări

Mai multe manifestări vor fi organizate la Palatul de Justiție în cadrul evenimentului de tipul ”Ușilor deschise”

Mai multe manifestări vor fi organizate la Palatul de Justiție în cadrul evenimentului de tip ”Ușilor deschise”
Mai multe manifestări vor fi organizate la Palatul de Justiție în cadrul evenimentului de tip ”Ușilor deschise”

Inteligența artificială și suveranitatea digitală a Europei: vocea unei companii din Suceava, prezentă la Bruxelles și Luxemburg

Tiberiu Baraboi, Co-CEO & CTO Expertware, la Nexus Luxembourg 2026, unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate IA și securității cibernetice
Tiberiu Baraboi, Co-CEO & CTO Expertware, la Nexus Luxembourg 2026, unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate IA și securității cibernetice

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” s-a încheiat cu o gală memorabilă la Suceava, în prezența a mii de spectatori

Locuri limitate și reguli vestimentare la concertele de la Palatul Administrativ și de pe esplanadă, din cadrul Festivalului „Ciprian Porumbescu”