Ponta: Aruncarea șepcilor de către polițiști nu e încălcare a legii



Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că gestul polițiștilor care au participat, vineri, la mitingul de la Cotroceni, de a-și arunca șepcile nu constituie o încălcare a legii.
Ponta, fost procuror înainte de a intra în politică, a afirmat că aruncarea de către polițiști a șepcilor de uniformă militară nu constituie o încălcare a legii, fiind o formă de protest.
„Nu se pune problema niciunei sancțiuni, pentru că nu s-a încălcat vreo lege. Atunci când Elena Băsescu a purtat însemnele statului român, fiind îmbrăcată în uniforma militară, nu a fost sancționată în niciun fel și nu s-a ridicat problema că ar fi încălcat vreo lege”, a adăugat el.
Președintele PSD a mai precizat că o echipă de juriști ai partidului vor fi la dispoziția sindicaliștilor, pentru a-i ajuta, gratis, în eventualitatea în care vreun participant la miting ar fi acuzat de încălcarea legii.
Articolul 236 din Codul penal referitor la ofensa adusă unor însemne prevede că „orice manifestare prin care se exprimă dispreț pentru însemnele României se pedepsește cu închisoare de la șase luni la trei ani; manifestarea prin care se exprimă dispreț pentru emblemele sau semnele de care se folosesc autoritățile se pedepsește cu închisoare de la trei luni sau un an sau cu amendă”.
Sindicaliștii „Cartel Alfa”, confederație la care sunt afiliați și polițiști, au participat, vineri, la un miting în fața Palatului Victoria. După aproximativ două ore de protest, în jurul orei 12.30 aceștia au pornit într-un marș spontan, neautorizat, spre Palatul Cotroceni, nemulțumiți că președintele Traian Băsescu nu a venit să stea de vorbă cu ei, așa cum i-au solicitat. Aproximativ 6.000 de protestatari au pornit în marș, însă pe drum li s-au alăturat alte 1.500-2.000 de persoane, potrivit Jandarmeriei Capitalei.
Ajunși lângă intrarea oficială a Palatului Cotroceni, către platoul unde șefului statului i se dă onorul în cadrul festivităților oficiale, manifestanții au aruncat cu sticle, cu caschete și lumânări și au început să strige „Ieși afară, javră ordinară”.
Cei aproximativ 8.000 de protestatari au vrut ca președintele Traian Băsescu să vină să discute cu ei. O delegație a fost primită la discuții de un consilier de stat, care le-a transmis mesajul președintelui. Șeful statului, prevalându-se de faptul că are de-a face tocmai cu oameni ai legii care încalcă legea, a refuzat dialogul, astfel că delegația s-a văzut nevoită să iasă și să ducă mai departe mesajul, către mulțime.
Mitingul s-a încheiat fără incidente, în jurul orei 16.30, după ce liderii „Cartel Alfa” le-au propus protestatarilor să se retragă și să revină la Palatul Cotroceni în 7 octombrie, când va fi organizat mitingul de Ziua Internațională a Muncii Decente.