Campanie

Polițiștii, la discotecă, printre tineri, cu mesaje împotriva violenței

Campania are deviza „Oprește violența – Fii vesel, nu agresiv!”

Polițiștii s-au dus la discoteca din orașul Salcea în noaptea de sâmbătă, însă nu pentru a se distra, ci în cadrul unei campanii ce a avut deviza „Oprește violența – Fii vesel, nu agresiv!”. După ce pe plasmele din interiorul discotecii au fost proiectate mesajele împotriva violenței, echipe de polițiști au împărțit tinerilor materiale cu conținut preventiv, încercând să-i facă să conștientizeze urmările săvârșirii de fapte antisociale și să îi informeze în legătură cu măsurile de prevenire a victimizării, totul întâmplându-se cu sprijinul DJ-ului discotecii, care i-a îndemnat pe participanții la petrecere să le acorde câteva momente de atenție polițiștilor.
Acțiunea, organizată de cadrele de la Compartimentul de Analiză și Prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a însemnat punctul final al „Săptămânii Prevenirii Criminalității”, demarată lunea trecută.
Înainte de acțiunea de sâmbătă noapte, polițiștii au mers și la Centrele de plasament „Speranța” și „Colț Alb”, unde au purtat discuții cu tinerii instituționalizați. Au fost prezentate filme educative și au fost înmânate pliante și materiale pe linia prevenirii delicvenței juvenile. S-a reușit inclusiv o dezbatere interactivă despre tânărul în societatea actuală, despre riscurile la care se expune și oportunitățile pe care trebuie să le folosească pentru desăvârșirea umană și profesională.

Recomandări

Raziile cu polițiști mulți au ajuns și în zona Pătrăuți – Dărmănești – Todirești – Comănești

Marșul tinerilor, acțiune de amploare pe străzile Sucevei pentru prevenirea violenței, consumului de droguri și a accidentelor rutiere

Sute de mașini oprite pentru control la mai multe filtre rutiere constituite în Rădăuți și zonele limitrofe

Razie de amploare a polițiștilor, la Șcheia, cu filtre rutiere, controale la familii problemă și pe linie de furt de energie electrică