Sancțiuni

Polițiștii de la circulație au dat 270 de amenzi în două zile

O acțiune de control în trafic organizată sâmbăta și duminica trecută de agenții Serviciului de Poliție Rutieră Suceava a dus la amendarea a nu mai puțin de 270 de participanți la trafic. Ca de obicei, cel mai mult și-au făcut datoria radarele, nu mai puțin de 108 dintre sancțiuni fiind aplicate șoferilor surprinși cu viteze peste limitele legale. Cu ocazia aceluiași control, oamenii legii au dat și peste patru șoferi aflați sub influența băuturilor alcoolice. Dacă trei dintre ei aveau în sânge o concentrație de alcool redusă, scăpând de dosar penal și alegându-se doar cu o amendă și cu permisul suspendat, al patrulea nu a scăpat atât de ușor. Dan A., în vârstă de 38 de ani, din municipiul Vatra Dornei, aflat la volanul unei Dacii, a fost depistat pe străzile din localitate având o concentrație de 1,10 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Individul s-a ales cu dosar penal. Nu au lipsit nici amenzile aplicate pietonilor, bicicliștilor, căruțașilor și motoscuteriștilor. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate de oamenii legii se cifrează la 15.733 de lei.

Recomandări

Razie cu 40 de polițiști, cu filtre rutiere în trafic, controale în sălile de jocuri și la depozitele de lemn

Agenți economici amendați pentru că nu foloseau case de marcat, după o razie la Salcea, Dumbrăveni și Siminicea