Polițiștii au prins un tâlhar care a terorizat o copilă de 11 ani, în Burdujeni

Autorul unei tâlhării comise asupra unei fete în vârstă de 11 ani, pe o stradă din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, a fost prins și reținut în arest de polițiștii suceveni. Este doar una dintre faptele de tâlhărie sesizate în ultimele zile în Burdujeni, victime fiind copii sau femei, iar atacurile fiind date după lăsarea întunericului. Luni, 11 martie, în continuarea cercetărilor privind o faptă de tâlhărie calificată comisă pe 5 martie, polițiștii suceveni l-au identificat pe Ilie Cătălin Anton, în vârstă de 25 de ani, din municipiul Suceava. Din cercetările judiciariștilor suceveni rezultă că minora în vârstă de 11 ani, din municipiul Suceava, se deplasa, în seara zilei de 5 martie, în jur de ora 21.00, pe drumul care face legătura între strada Aurora și strada Tineretului (prelungirea străzii Muncii) și a fost acostată de un tânăr care a ieșit de după o mașină și care a tras-o în apropierea unui gard, cerându-i banii și telefonul mobil. Autorul a buzunărit-o pe minoră, amenințând-o cu bătaia. El i-a găsit în buzunar suma de 7 lei, dar și telefonul mobil. Norocul minorei a fost că o femeie ieșită la geamul unui apartament a strigat la autor, moment în care atacatorul a fugit. El a dispărut doar cu suma de 7 lei. Chiar dacă prejudiciul este infim, modul în care a fost comisă fapta denotă violență. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de tâlhărie calificată, care s-a concretizat prin punerea sub acuzare a tânărului amintit și reținerea acestuia în arestul poliției județene. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

Recomandări

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Peste 600 de ani de istorie și 384 de destine legate de spitalul din Suceava, sub condeiul doctorului Mihai Ardeleanu

Cinci bătăuși, condamnați pentru o agresiune criminală de acum 8 ani, cu rupturi de organe și 11 coaste rupte. Agresorii nu au ajuns nici acum la pușcărie