Polițist local lovit cu pumnul, în fața Primăriei Fălticeni



Primăria Fălticeni, sursa wikipedia.org
Primăria Fălticeni, sursa wikipedia.org

Un polițist local din Fălticeni, în vârstă de 59 de ani, a încasat un pumn în față în timp ce intervenea pentru imobilizarea unui tânăr, în fața sediului Primăriei municipiului Fălticeni. Agresiunea s-a petrecut sâmbătă seară, în jurul orei 18.00. Totul a început după ce un tânăr care se plimba cu rolele pe scările de la intrarea în primărie a lovit țeava metalică a lampadarului care luminează intrarea în primărie și a spart sticla care protejează sursele de iluminat. Tânărul, care era însoțit de încă trei adolescenți, s-a manifestat agresiv față de cei doi polițiști locali care l-au luat la întrebări, astfel că aceștia au încercat să-l imobilizeze. Un al treilea polițist local, aflat în zonă, a intervenit, moment în care a fost lovit din spate, cu pumnul, la nivelul feței. Agentul Constantin Parasca, în vârstă de 59 de ani, a primit primele îngrijiri medicale de la paramedicii echipajului SMURD sosiți de urgență la fața locului, după care a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni, unde, după investigații, medicii l-au diagnosticat cu un traumatism cranio-facial.Anchetatorii de la Poliția municipiului Fălticeni au deschis un dosar penal pentru „loviri și alte violențe” și „distrugere” și au sesizat Parchetul local. Agresorul a fost identificat în persoana lui Pavel Florin Andronache, în vârstă de 25 de ani, din Fălticeni.



Recomandări

USR a salutat proiectul de eliminare a păcănelelor din Suceava și îi cere primarului PSD Cătălin Coman să facă același lucru la Fălticeni

Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”
Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”

Peste 200 de sportivi se reunesc pe 11 iulie pentru Cupa „Zilele Municipiului Fălticeni” la tenis de masă

Peste 200 de sportivi se reunesc pe 11 iulie pentru Cupa „Zilele Municipiului Fălticeni” la tenis de masă
Peste 200 de sportivi se reunesc pe 11 iulie pentru Cupa „Zilele Municipiului Fălticeni” la tenis de masă