Funcțiile de șefi la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Suceava se dovedesc a fi din ce mai puțin râvnite de ofițerii care le-ar putea ocupa, de câțiva ani de zile schema de conducere fiind incompletă. Așa s-a ajuns ca în momentul de față, din cele trei posturi de comandă ale IPJ Suceava (cel de inspector-șef, plus două de adjuncți ai inspectorului-șef), să fie ocupat doar unul de adjunct, și acela prin împuternicire pe o perioadă de 6 luni de zile. Mai mult, comisarul-șef Toader Buliga asigură, din postura de împuternicit ca adjunct, și comanda IPJ Suceava. Se întâmplă de la 1 august, dată de la care comisarul-șef Dorel Aicoboae, cel care era împuternicit ca inspector-șef, a ales să se pensioneze odată cu foarte mulți colegi de-ai săi, având în vedere prevederile legale favorabile.
Cine este ofițerul care asigură acum comanda IPJ Suceava
Comisarul-șef Toader Buliga, în vârstă de 41 de ani, este cel care conduce în momentul de față IPJ Suceava. Ofițerul evită să se pronunțe cu privire la ce se va întâmpla în viitorul apropiat cu privire la comanda poliției județene și spune că se concentrează pe gestionarea evenimentelor de zi cu zi.
Ofițerul în vârstă de 41 de ani este destul de puțin cunoscut în afara mediului polițienesc, asta în primul rând pentru că a lucrat în mare parte din carieră în Capitală, deși este sucevean. Acesta lucrează în poliție din 1995. A început la Poliția de Frontieră din județul Suceava, fiind apoi încadrat la Inspectoratul General al Poliției Române, la sediul central al Direcției Generale Anticorupție și în aparatul central al Ministerului de Interne. După zece ani petrecuți la structuri de poliție centrale, ofițerul a revenit acasă, la Suceava, în 2009. El a fost șef al Serviciului Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava până în noiembrie 2016, când a fost împuternicit pentru prima dată ca adjunct al inspectorului-șef al IPJ Suceava. A urmat, în mai 2017, o nouă împuternicire, de adjunct al IPJ Suceava pe linie de ordine publică și poliție rutieră, postură din care a preluat și comanda IPJ Suceava, provizoriu, de la 1 august.
Poliția Județeană are statistica de partea sa: scăderi la mai toate tipurile de infracțiuni
Deși ofițerul este practic singurul șef al IPJ Suceava, din trei câți ar trebui să fie, acesta are deocamdată cifrele de partea sa. IPJ Suceava are scăderi la mai toate categoriile de infracțiuni și, poate cel mai important, o scădere semnificativă a numărului de morți în accidente rutiere, o problemă acută în ultimii ani în județul nostru.
Comanda IPJ Suceava încearcă să asigure o prezență cât mai sporită a polițiștilor în stradă, iar un alt obiectiv important realizat este legat de reducerea infracționalității la Șcheia.
Nici un ofițer nu a fost interesat de concursul pentru comanda IPJ Suceava
Inspectoratul General al Poliției Române a avut în acest an o tentativă de a găsi un inspector-șef al IPJ Suceava care să ocupe definitiv funcția, prin concurs. Marea surpriză a fost că pentru concursul programat pe 15 iunie a.c. nici un ofițer nu a depus dosar de candidat. În aceste condiții, concursul nu a mai avut loc.
În ultimii ani, conducerea IPJ Suceava a fost asigurată mai tot timpul prin împuterniciri pe câte 6 luni de zile. Lunga perioadă de instabilitate a început practic după ce inspectorul-șef Ioan Nicușor Todiruț a fost suspendat din funcție după ce a fost trimis în judecată într-un dosar de corupție al DNA, dosar aflat încă pe rolul instanțelor de judecată.






