Podul provizoriu de peste râul Suceava, de la Verești, a fost închis

pod provizoriu veresti inchis
pod provizoriu veresti inchis

Podul provizoriu de peste râul Suceava, care face legătura între Udești și Verești, de pe drumul județean 208D, a fost închis ca urmare a ploilor din ultima perioadă. Din cauza creșterii debitului, apa a trecut peste pod, astfel încât autoritățile au decis să-l închidă temporar.
Redeschiderea podului se va face după ce apele râului Suceava vor scădea, iar constructorul va putea să refacă lucrările care nu au rezistat puhoaielor. Autoritățile speră ca redeschiderea podului provizoriu să se facă într-un timp cât mai scurt.
Imaginile cu apele umflate ale râului Suceava au fost surprinse de un cititor fidel, Violeta Dogariu, care ni le-a trimis pe adresa de facebook a ziarului.
Podul principal este închis de săptămâni bune după ce problemele apărute încă din prima parte a anului 2018 s-au accentuat. Lucrările de reabilitare încă nu au început și asta pentru că procedurile încă nu sunt finalizate. Trebuie spus că o altă licitație a avut loc în luna ianuarie, numai că la acea vreme nu s-a prezentat nimeni la licitație.
sursa video: Dogariu Violeta

Recomandări

Șoldan anunță modernizarea a încă unui drum județean important, Dolhasca – Dolhești – Preutești – Hârtop

Drumul Dolhasca – Dolhești – Preutești – Hârtop va fi modernizat pe un tronson de peste 17 kilometri

CJ Suceava va moderniza trei poduri, două peste râul Suceava, la Udești-Verești și Roșcani și unul la Panaci, peste pârâul Neagra

Președintele CJ Suceava anunță lucrări de consolidare pe „Drumul Lirei” din comuna Ciprian Porumbescu, ce va fi redeschis după opt ani

Șoldan anunță lucrări de amploare pentru redeschiderea Drumului Lirei din comuna Ciprian Porumbescu

Grupul de Inițiativă Civică Suceava a organizat o acțiune de repopulare cu păstrăv indigen pe râul Neagra din Broșteni

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan

Șoldan a solicitat lucrări imediate la podul peste râul Moldova din Cornu Luncii pentru ca circulația să se facă în condiții de siguranță