Ape

Ploile au inundat case la Boroaia și au rupt malul unui pârâu la Bogdănești

Ploile abundente care au căzut sâmbătă peste județul Suceava au produs inundarea a șase locuințe în comuna Boroaia și ruperea unei bucăți din malul pârâului Râșca la Bogdănești. Așa cum a declarat prefectul Sorin Arcadie Popescu, președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, bucata din malul pârâului Râșca s-a rupt după ce apele au crescut brusc, însă nu s-au înregistrat inundații întrucât s-a intervenit prompt. „Cei de la Situații de Urgență au intervenit prompt cu saci cu nisip și piatră și au remediat problema, astfel încât am ținut situația sub control iar terenurile nu au fost inundate”, a spus Popescu. Au fost inundate în schimb șase gospodării la Boroaia, tot din cauza creșterii bruște a debitului pârâului din zonă. Potrivit prefectului, ploile căzute sâmbătă au înregistrat debite de 27 l/mp.

Recomandări

Într-o situație de viață și moarte, în timpul dezastrului de la Broșteni numărul de urgență 112 n-a funcționat ore în șir

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate

Peste 200 de apeluri de urgență după ploile virulente de duminică seară, victime salvate dar și un om luat de ape