Perspectivele unui an bun

Ploile abundente au revigorat toate culturile, însă au creat risc de apariție a bolilor



Dumitru Bodea, directorul Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Suceava
Dumitru Bodea, directorul Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Suceava

Cantitățile mari de precipitații căzute în ultima perioadă de timp au revigorat toate culturile agricole, după o perioadă de secetă îndelungată, începută de anul trecut și continuată și pe perioada iernii. Ideal pentru agricultură ar fi ca de acum încolo să urmeze o perioadă cu zile calde.
Dumitru Bodea, directorul Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Suceava, a declarat că, fără îndoială, cantitățile importante de ploi căzute sunt benefice pentru toate culturile, însă, pe de altă parte, sunt create condiții pentru manifestarea bolilor pe fondul umidității excesive.
„Când condițiile meteo vor permite trebuie intrat urgent în câmp cu tratamente fitosanitare la culturile de cereale păioase, pentru combaterea bolilor la spic, iar în culturile de cartof se va interveni urgent pentru combaterea manei”, a declarat Dumitru Bodea.
Trecând peste necesitatea intervenirii cu aceste tratamente, care oricum se fac de regulă în fiecare an, ploaia a salvat toate culturile agricole, care, până în prima parte a lunii mai, erau suferinde din cauza secetei.
„Această perioadă este cea a consumului maxim pentru plante, acestea au nevoie de multă apă, iar cantitățile de precipitații au căzut la momentul cel mai prielnic”, a mai explicat specialistul de la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Suceava.
El a arătat că din măsurătorile efectuate în zonele limitrofe municipiului Suceava rezultă că în luna mai au căzut 115 litri de apă pe metrul pătrat, față de media multianuală de 80 de l/mp. În iunie, deși suntem la jumătate lunii, au căzut deja încă 80 de l/mp.
Sunt așadar condiții prielnice pentru un an cu producții foarte bune în agricultură.
Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Suceava administrează în acest an 750 de hectare de teren arabil, 50% fiind cultivat cu cereale păioase, 20% cu rapiță, după care urmează floarea soarelui și soia. Tradiționalul cartof al stațiunii a ajuns să fie cultivat doar pe 5 hectare de teren și numai pentru activitatea de cercetare.
Stațiunea a cultivat în toamna anului trecut nu mai puțin de 136 de hectare de teren cu rapiță, deși rapița însămânțată în toamna lui 2014 a fost compromisă în totalitate de secetă. Rapița cultivată în toamna anului trecut urmează a fi recoltată în vara acestui an, cu perspectivele unor producții bune, având în vedere ploile căzute în ultima perioadă de timp. Stațiunea a decis să cultive din nou rapiță datorită posibilității reale de a obține profit.



Recomandări

Grindina a compromis sau distrus și în această vară suprafețe agricole importante. Sistemul antigrindină este „înghețat”

Grindina a compromis sau distrus și în această vară suprafețe agricole importante. Sistemul antigrindină este „înghețat”
Grindina a compromis sau distrus și în această vară suprafețe agricole importante. Sistemul antigrindină este „înghețat”