Campanie

Pliante împotriva fraudei electorale, împărțite în mall-urile din Suceava

Campanie: Pliante împotriva fraudei electorale, împărțite în mall-urile din Suceava

Sute de pliante cu informații și recomandări preventive împotriva eventualelor intenții de fraudă electorală au fost împărțite, ieri, între orele 10:00 -12:00, de polițiști, polițiști de frontieră și angajați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, în mall-urile din municipiul Suceava.
Acțiunea face parte din cadrul campaniei „Votul ilegal înseamnă închisoare”, campanie demarată la nivelul județului la 23 octombrie a.c..
„Prin distribuirea acestor materiale informativ-preventive urmărim informarea cetățenilor referitor la consecințele încălcării normelor juridice privind legislația electorală”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, inspectorul Gabriel Panțiru, precizând că activitățile de informare a cetățenilor vor continua și în perioada următoare.
Reamintim că, în ziua alegerilor prezidențiale (22 noiembrie a.c.), sucevenii pot sesiza prin serviciul unic de preluate a apelurilor de urgență -112 eventualele fraude sau evenimente de natură electorală, fiind desemnate persoane specializate pentru preluarea acestor apeluri.
De asemenea, se pot face sesizări și la votcorect@mai.gov.ro.

Campanie: Pliante împotriva fraudei electorale, împărțite în mall-urile din Suceava
Campanie: Pliante împotriva fraudei electorale, împărțite în mall-urile din Suceava
Campanie: Pliante împotriva fraudei electorale, împărțite în mall-urile din Suceava
Campanie: Pliante împotriva fraudei electorale, împărțite în mall-urile din Suceava
Campanie: Pliante împotriva fraudei electorale, împărțite în mall-urile din Suceava
Campanie: Pliante împotriva fraudei electorale, împărțite în mall-urile din Suceava
Campanie: Pliante împotriva fraudei electorale, împărțite în mall-urile din Suceava
Campanie: Pliante împotriva fraudei electorale, împărțite în mall-urile din Suceava

Recomandări

Peste 4.900 de candidați vor susține probele scrise la bacalaureat în 15 centre de examen în județul Suceava

Cooperare transfrontalieră pentru siguranța cetățenilor: Proiectul „Be preventive” a fost lansat oficial la Suceava

CJSU Suceava a stabilit mai multe măsuri de prevenire și intervenție pe perioada codului portocaliu de vreme severă valabil zilele următoare