Pieton ce mergea pe mijlocul drumului, accidentat mortal

Un tânăr de 27 de ani, din municipiul Suceava, ce conducea un autoturism marți, la ora 18.45, pe DN 2, în interiorul localității Grănicești, l-a acroșat și accidentat mortal pe un bărbat de 62 ani, localnic, care se deplasa pe jos pe axul drumului, din sens opus.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, și i-au fost recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de „ucidere din culpă”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești și apoi a fugit de la locul faptei mai stă 30 de zile în spatele gratiilor

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire