Pieton accidentat de mașina condusă de un șofer beat



Un tânăr de 26 de ani, din județul Satu Mare, ce se deplasa duminică seară, în calitate de pieton, pe partea dreaptă a părții carosabile, pe str. Principală din comuna Cornu Luncii, a fost acroșat de un autoturism care circula în aceeași direcție de mers și al cărui conducător auto a părăsit locul faptei. Accidentul a avut loc la ora 18.00.
În urma accidentului a rezultat rănirea pietonului, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma activităților întreprinse de polițiști, autoturismul a fost identificat abandonat la circa 300 metri de locul accidentului, iar conducătorul auto, un localnic de 33 de ani, la domiciliu.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, la ora 19.48, rezultatul fiind de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Vinovat de producerea accidentului se face atât pietonul, care circula pe partea dreaptă a părții carosabile fără să fie echipat cu elemente reflectorizante și fără a avea vreo sursă de lumină, cât și conducătorul auto, care circula sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, ”părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, se precizează în comunicatul poliției.



Recomandări

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști
Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști