Alegeri

Petrea Dulgheru, reconfirmat pentru al patrulea mandat de președinte al Colegiului Medicilor Veterinari

Doctorul Petrea Dulgheru
Doctorul Petrea Dulgheru

Doctorul Petrea Dulgheru a câștigat al patrulea mandat consecutiv de președinte al Colegiului Medicilor Veterinari (CMV) Suceava, după ce și-a adjudecat alegerile care au avut loc pe 22 septembrie. Din cei 196 de medici veterinari care au fost prezenți și au votat, 145 au optat pentru Petrea Dulgheru, iar 28 pentru contracandidatul său, Constantin Lazăr. Restul voturilor au fost declarate nule.
Mandatele de conducere la CMV Suceava sunt pentru perioade de trei ani de zile.
„Alegerile au fost corecte și fără incidente, iar cei aleși în Consiliul Județean al Colegiului Medicilor Veterinari sunt cei mai buni medici din județul Suceava. Sunt și medici de la Direcția Sanitar Veterinară, dar și medici de liberă practică, asigurându-se astfel un echilibru între stat și privat”, a declarat Petrea Dulgheru.
El a subliniat că la aceste alegeri pentru funcția de președinte au candidat pentru prima dată doi medici de liberă practică, fără influențe politice și fără influență de la Direcția Sanitar Veterinară Suceava.
„Sunt foarte mulțumit pentru faptul că la vârsta de 64 de ani, după 40 de ani de profesie, am reușit să rămân apreciat de colegi, asta deși am fost și director al Direcției Sanitar Veterinare timp de opt ani de zile. Dorim să punem umărul în promovarea și apărarea profesiei și să ne aliniem standardelor UE. Va fi greu, banii sunt puțini, proprietarii de animale au resurse mult mai mici și nu sunt sprijiniți suficient”, a explicat doctorul Dulgheru.
Dulgheru a atras atenția asupra problemelor majore din zootehnia județului
Acesta a dat ca exemplu faptul că medicii veterinari din alte state membre ale UE câștigă de la 5.000 de euro în sus, în timp ce în Suceava o colegă, medic de liberă practică, a ieșit recent la pensie și primește doar 650 de lei.
Dulgheru nu a ascuns că realitatea din județ nu este deloc roz, numărul de animale este în scădere, iar crescătorii autohtoni nu sunt sprijiniți. El s-a întrebat cum de s-a putut ajunge ca zona Vatra Dornei să nu aibă nici o unitate de procesare lapte sau carne.
„În schimb consumăm produse aduse din străinătate, care la capitolul valoare nutritivă și siguranță a alimentelor pun mari semne de întrebare”, a declarat Petrea Dulgheru.
Structura de conducere aleasă pentru mandatul de trei ani
În urma alegerilor, structura de conducere a Colegiului Medicilor Veterinari Suceava mai cuprinde următoarele nume: Vasile Semeniuc și Cristian Teodoreanu, vicepreședinți, Lucian Ciobanu, președinte Comisia de Deontologie. Din Consiliul Județean de conducere al CMV Suceava mai fac parte următorii membri: Vasile Semian, Dorin Galan, Laurențiu Postolache, Nechita Boca, Dumitru Cornișescu, Mircea Păușeru, Radu Velisar, Gabriel Busuioc, Ioan Racoviță, Adrian Jucan, Gheorghe Iacoban și Octavian Ilișoi.

Recomandări

Conferință internațională pe teme medicale, organizată de Rotary Club Suceava Cetate în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare”

De Ziua Mondială a Sănătății, Colegiul Medicilor reafirmă susținerea unui dialog „deschis, transparent și onest între medici și pacienți”

Polițiștii și procurorii fac cercetări pentru infracțiunea de ucidere a animalelor, fără drept, în cazul a trei adăposturi de câini din Suceava

În timp ce foarte mulți suceveni contestă existența pestei africane, fermierii nu pot face export de carne de porc din 2019

Parteneriat semnat între Alexandru Nicolae Bociu, președintele ANSVSA, și președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România, David-Adrian Balaban-Oglan
Parteneriat semnat între Alexandru Nicolae Bociu, președintele ANSVSA, și președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România, David-Adrian Balaban-Oglan

Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru a limita pagubele crescătorilor

Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru ca crescătorii să aibă de suferit cât mai puțin
Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru ca crescătorii să aibă de suferit cât mai puțin