Petcu: Programul de guvernare al PSD cuprinde revendicările noastre, vom discuta cu toate partidele



Președintele CNSLR-Frăția, Marius Petcu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în urma întâlnirii cu parlamentarii PSD a constatat că majoritatea revendicărilor sindicale se regăsesc în programul de guvernare al acestei formațiuni, în zilele următoare fiind programate întâlniri și cu celelalte partide.
Petcu a precizat că întâlnirea a avut loc luni, iar reprezentanții PSD au arătat deschidere către partea sindicală.
„Le-am predat parlamentarilor PSD toate revendicările noastre, cea mai mare parte din ele regăsindu-se și în programul de guvernare al PSD, care va fi validat pe 16 octombrie”, a declarat, marți, liderul CNSLR-Frăția.
Petcu a mai spus că liderii sindicatelor se întâlnesc, marți, cu reprezentanți ai UNPR, iar miercuri cu cei ai PNL.
Reprezentații principalelor confederații sindicale s-au întâlnit, în 7 octombrie, cu reprezentanți PSD, Marius Petcu spunând atunci că liderii de sindicat vor avea o întâlnire, luni, 11 octombrie, și cu parlamentarii social-democrați, pentru a vedea dacă „disponibilitatea” arătată de conducerea partidului este o „simplă atitudine politică” sau are acoperire în realitate.
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, declara, după întâlnire, că social-democrații sprijină protestele sindicaliștilor, fără însă a lua în calcul „o sincronizare” cu depunerea moțiunii de cenzură.
În 6 octombrie, liderii confederațiilor sindicale au decis să organizeze împreună proteste, iar până în 22 octombrie să discute cu toți liderii politici, pentru a le prezenta un set de revendicări și punctul lor de vedere.
Aceștia atenționau că, în lipsa unui răspuns la revendicările sindicaliștilor, confederațiile vor organiza o mare acțiune în Capitală, în 25 – 30 octombrie, la care vor participa 70.000 -80.000 de persoane.
De asemenea, în fiecare vineri, din 8 până în 22 octombrie, sindicaliștii vor picheta sediile partidelor și locuințele parlamentarilor.
Liderul „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, preciza că dacă după 22 octombrie, când va fi făcută evaluarea acțiunilor organizate până atunci, nu se vor rezolva solicitările sindicaliștilor, există posibilitatea blocării drumurilor europene și întreruperea voluntară a lucrului de către angajați.