Peste 500 de mașini verificate în trei zile de controale în trafic

Control în trafic
Control în trafic

Polițiștii suceveni au acționat în zilele de 10, 11 și 12 martie pentru verificarea respectării prevederilor legale în domeniul transportului de persoane și mărfuri, pentru siguranța traficului rutier, dar și pentru menținerea climatului de ordine și liniște publică. Au fost organizate 23 acțiuni și 22 de filtre rutiere, în urma cărora au fost verificate peste 535 de autovehicule, fiind constate 10 infracțiuni. De asemenea, au fost aplicate 497 sancțiuni contravenționale, în valoare de 129.905 lei. Pentru prevenirea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri au desfășurat activități în cadrul cărora au fost reținute 21 permise de conducere și retrase 22 certificate de înmatriculare. Din cele 497 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști, cele mai multe au fost date în cadrul acțiunilor de menținere a ordinii și liniștii publice și de creștere a gradului de siguranță rutieră. Astfel, 426 de sancțiuni au fost aplicate la OUG 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice, cele mai multe dintre acestea – 156 fiind aplicate pentru depășirea regimului legal de viteză – una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere. De asemenea, în cadrul acțiunilor de sigurare și menținere a climatului de ordine și siguranță public polițiștii au aplicat 51 de sancțiuni contravenționale.
„Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare pentru atingerea obiectivului principal al anului 2016 – siguranța cetățeanului”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

Directorul DSV Suceava face apel la responsabilitatea celor care lucrează în bucătării și a șefilor acestora

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava