Peste cinci milioane de credincioși ortodocși și greco-catolici din Transilvania celebrează, duminică, Învierea Domnului, păstrând, pe lângă tradițiile religioase, și obiceiuri populare precum „Toaca Paștilor” sau „Prăgșorul”, „pomeana copiilor”, „fugăritul mirelui” sau „statul la vase”. Slujbele religioase oficiate în bisericile celor două culte sunt destul de asemănătoare între ele, iar unele tradiții și obiceiuri populare au fost împrumutate de credincioși.
Tradiția populară spune că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, credincioșii participă la Slujba de Înviere, după ce și-au petrecut Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare în post, iar vineri s-au spovedit și s-au împărtășit. În satele din Transilvania, se mai păstrează tradiția ca, înainte de a pleca la biserică, credincioșii să se spele pe față cu apă dintr-un vas în care s-a pus un ou roșu și un ban.
După Slujba de Înviere, credincioșii se întorc acasă cu lumânări aprinse, aducând „lumina” în casele lor, iar la sate lumânarea este stinsă de grindă, după ce a fost afumat cu ea un semn al crucii, în unele zone cu lumânarea fiind afumate și animalele, pentru a fi ferite de rău.
În județul Alba, se păstrează, în preajma Paștelui, mai multe obiceiuri, unele dintre ele fiind vechi de câteva sute de ani.
Unul dintre cele mai vechi obiceiuri, atestat etnografic în jurul anului 1750, se păstrează în zona Munților Apuseni, în localitatea Bistra, cea mai mare comună, ca întindere, din Europa.
Denumit „Toaca Paștilor” sau „Prăgșorul”, obiceiul începea din Joia Mare, când feciorii satului mergeau în pădure, căutau un lemn de paltin cu rezonanță și făceau o toacă, pe care mai apoi o atârnau în curtea bisericii din localitate.
În prezent, obiceiul s-a modificat, astfel încât toaca este adusă din turla bisericii și atârnată de un par, urmând ca apoi să fie bătută și păzită de doisprezece tineri necăsătoriți, numiți crai. În Vinerea Mare, tinerii, după ce s-au spovedit și s-au împărtășit, instalează toaca în curtea bisericii și încep organizarea pazei, amplasând și niște țevi speciale „de pușcat” ( țevile sunt arficii artizanale). Craii bat toaca și „pușcă” din țevi până luni dimineață, perioadă în care, dacă toaca este furată, vor trebui să o răscumpere de la hoți și vor trebui, totodată, să suporte organizarea balului din a doua zi de Paște.
De asemenea, în noaptea de Înviere, „Mormântul Domnului” este păzit simbolic de crai, garda schimbându-se de mai multe ori în timpul nopții.
Duminică seară, este ales, în curtea bisericii, primul crai, care, după tradiție, este feciorul ce urmează să se căsătorească în acel an.
După trei nopți în care au păzit toaca, luni, craii schimbă uniformele militare cu straie populare și, însoțiți de un taraf, cutreieră localitatea, din casă în casă, strigând „Hop, hop, hop, vivat”, primesc bani și ouă de la săteni și invită fetele la balul „Prăgșorului”. Ei aleg, totodată, și „prima crăiasă”.
Primul crai și prima crăiasă vor participa la primul joc de la balul de „Prăgșor”, iar petrecerea durează până în zori. Costurile pentru organizarea petrecerii sunt suportate de toți sătenii care participă la bal, aceștia fiind invitați, în timpul jocului, să guste dintr-o ploscă în care este țuică și să pună o sumă de bani pe o batistă ținută de colțuri de patru crai.
Primarul comunei Bistra, Traian Gligor, a declarat că se presupune că obiceiul a fost adus în zonă în jurul anului 1750, de către episcopul greco-catolic Petru Pavel Aron, originar din Bistra. Edilul a spus că obiceiul se păstrează, în prezent, prin implicarea comună a celor două biserici, ortodoxă și greco-catolică.
Obiceiuri inedite de Paște se păstrează și în Presaca Ampoiului (comuna Meteș), localitate aflată la aproximativ 30 de kilometri de Alba Iulia. Aici, în a doua zi de Paște sunt organizate „pomeana copiilor”, „fugăritul mirelui” și „jucatul lopții în bâtă”.
Primarul comunei Meteș, Traian Ursaleș, a declarat că „pomeana copiilor” este un obicei unic în România, care începe în Duminica Floriilor, când femeile din sat duc făină la „prescurariță” (o femeie din localitate care coace prescurile pentru biserică).
Potrivit edilului, prescurarița face câteva sute de colaci, unii de dimensiuni mici, care vor fi folosiți la „pomeana copiilor”. În a doua zi de Paște, după slujba religioasă, colăceii vor fi așezați pe iarbă, în curtea bisericii, pe două rânduri, iar în interiorul lor femeile satului vor pune ouă roșii. Toți copiii din sat se vor așeza, ulterior, în dreptul colăceilor, primind „pomeana”, sfințită de preoți.
Traian Ursaleș a explicat că sărbătoarea este interpretată din punct de vedere religios ca fiind o celebrare a cultului morților, pomana dată copiilor simbolizând o pomană dată în numele celor morți și al celor care nu au fost pomeniți niciodată în biserică.
După terminarea slujbei religioase, urmează „fugăritul mirelui”. Astfel, tânărul din sat care s-a căsătorit ultimul în anul anterior este fugărit de doi feciori necăsătoriți, care îi dau un avans de câteva zeci de metri. Dacă este prins, mirele va trebui să-i cinstească pe ceilalți tineri, în timp ce sătenii vor spune glume și vor râde pe seama sa, iar dacă nu va fi prins, el va trebui cinstit de către urmăritori cu vin și bucate.
Bătrânii satului povestesc că, în vechime, obiceiul se practica în ziua nunții, când mirele era fugărit de către feciorii satului.
Un moment inedit din a doua zi de Paște este însă „jucatul lopții în bâtă”, un sport local asemănător oinei. Băieții satului formează echipe de câte cinci sau opt jucători, trasează terenul și înfig doi țăruși în pământ – unul de la care se pornește și unul la care trebuie să se ajungă. Jucătorii trebuie să parcurgă distanța dus-întors dintre cei doi țăruși fără să fie loviți de „loptă”, o minge realizată din cârpe legate la un loc. Jucătorii echipei adverse vor lovi lopta cu bâte, având dreptul la câte trei lovituri fiecare, iar fiecare jucător care își epuizează loviturile schimbă rolul cu cel pe care trebuia să-l lovească cu lopta. Echipa care își va epuiza prima loviturile va fi declarată învinsă.
„Statul la vase” este un alt obicei care are loc în ziua de Paște, de această dată la Șugag, pe Valea Sebeșului. Obiceiul a fost „reînviat” în urmă cu un an, după aproape 20 de ani de când nu a mai fost organizat dar, potrivit etnografilor, este foarte vechi. Tradiția spune că toți tinerii căsătoriți de la Paștele trecut și până la cel prezent se îmbracă în haine de nuntă și stau la mese în curtea bisericii din localitate. Tinerele familii primesc, din partea rudelor, a prietenilor și a consătenilor, vase pentru gospodărie, ca dar de nuntă.
În vechime, obiceiul presupunea ca tinerii să primească vase de lut, însă în prezent cadourile constau în vase de sticlă, porțelan sau inox necesare în gospodărie.
Tot pe Valea Sebeșului, localnicii din Purcăreț (comuna Pianu) mănâncă, duminică, după ce iau Sfintele Paști, carne de porumbel pentru a fi ușori ca această pasăre. În prezent, doar unii dintre localnici mai păstrează această tradiție și mănâncă pasăre „pentru a fi ușori”.
În Alba, se păstrează și unele superstiții populare. La Doștat, localnicii spun că nu este voie ca oamenii să doarmă în ziua de Paște, iar unii săteni din Almașu Mare păstrează un vechi obicei potrivit căruia dacă mânâncă un ou roșu cu tot cu coajă vor fi sănătoși și feriți de rele tot anul.
Un alt obicei de Paște se păstrează de aproape 70 de ani, la Vinerea, localitate aparținătoare orașului Cugir.
Preotul ortodox din Vinerea, Mircea Moșneag, a declarat că tradiția a fost inițiată de fostul preot al satului, Ioan Sabău, și presupune ca toată cheltuiala pentru pregătirea Sfintelor Paști să fie suportată de localnicii care au împlinit sau împlinesc vârsta de 60 de ani în anul respectiv.
Aceștia sunt denumiți „pășteni” și oferă vinul, cumpără lumânări, pâine și toate acestea sunt duse la casa unuia dintre ei. În Joia Mare, este organizată o procesiune religioasă la care participă sătenii și preotul, care merg la casa pășteanului, unde se oficiază o slujbă și se ia pâinea, vinul și lumânările, puse în desagi, ducându-se la biserică pentru a se folosi la Slujba de Înviere.
Și în localitatea Oarda, aparținând de Alba Iulia, se păstrează, în ziua de Paște, un obicei popular. Localnicii, tineri și bătrâni, se întâlnesc în centrul satului, unde cântă împreună „Hristos a Înviat”, ciocnesc ouă roșii și încep o petrece populară. Cete de localnici îmbrăcați în haine populare, însoțiți de un taraf, merg din casă în casă, unde sunt primiți cu bucate tradiționale și ouă roșii, ei invitându-și consătenii la o horă țărănească, organizată la sfârșitul zilei.
Un alt obicei care se păstrează în Alba, atât la credincioșii ortodocși, cât și la cei romano-catolici, reformați sau greco-catolici este „stropitul” sau „udatul”.
Etnografii susțin că obiceiul stropitului de Paște a fost adus în Transilvania în perioada Evului Mediu de către sași, fiind preluat în toate zonele locuite de germani și mai apoi în comunitățile maghiare și românești.
Potrivit tradiției, în doua zi de Paște băieții stropesc, cu parfum, toate fetele. Tinerii formează grupuri în funcție de prietenii și merg la „stropit”, primind în schimb de la gazde cozonac, prăjituri, ouă roșii și vin. În mediul rural se păstrează, încă, obiceiul ca băieții să întrebe părinții fetelor dacă primesc cu udatul spunând următorul vers: „Am fost într-o pădure verde, am văzut o viorea albastră, care stătea sa se ofilească. Îmi dați voie să o stropesc?”.
Stropitul fetelor se făcea, în vechime, cu apă, însă, din secolul al XIX-lea, obiceiul s-a modificat, astfel încât băieții folosesc sticluțe cu parfum.
În acest an, Biserica Romano-Catolică a sărbătorit Paștele în 12 aprilie, în timp ce Biserica Ortodoxă și Biserica Greco-Catolică sărbătoresc Învierea Domnului în 19 aprilie.
